Directorul medical de la „Filantropia”, închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

0
1655

lorena dijmarescuLorena Dijmărescu, director medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, a fost condamnată, ieri, de magistraţii Judecătoriei Craiova, la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea a două infracţiuni de conflict de interese. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

În urmă cu un an, procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dispuneau trimiterea în judecată a Lorenei Dijmărescu, director medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, pentru săvârşirea a două infracţiuni de conflict de interese. Din rechizitoriul întocmit de procurori a rezultat că, în calitate de director medical al Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova şi asistent de proiect, a semnat „Contractul servicii de campanii de publicitate” din 28.06.2013, încheiat între Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova şi o societate la care fratele acesteia, G.A.D., avea calitatea de asociat şi administrator, contract prin care societatea, în calitate de prestator, se obliga să furnizeze servicii de informare şi publicitate pentru Proiectul nr. SMIS 38142, intitulat „O nouă abordare în organizarea activităţilor Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova prin implementarea unei aplicaţii informatice de sănătate”, Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, în calitate de achizitor, la preţul de 19.468 lei, din care, până la data de 19.06.2014, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a achitat, către societate  suma de 10.732,20 lei. De asemenea, în aceeaşi calitate, a semnat „Contractul pentru participarea la subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin” nr. 14829/21.08.2012, încheiat între Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova şi o policlinică în cadrul căreia inculpata a ocupat funcţia de medic specialist obstetrică ginecologie, contract în baza căruia Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a decontat policlinicii, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, de la data decontării de către Casa de Asigurări de Sănătate, contravaloarea serviciilor medicale specifice contractate şi efectuate, la un tarif de 28 lei/caz cu formular FS1 completat în integralitate, în total suma de 6.496 lei, care a fost achitată către policlinică, ultima tranşă din această sumă fiind virată acestei policlinici la data de 30.09.2014.

spitalul filantropiaPe 14 mai 2015 dosarul s-a înregistrat la Judecătoria Craiova, iar ieri, 24 iunie a.c., instanţa a pronunţat sentinţa. Inculpata a fost găsită vinovată de ambele infracţiuni, fiind condamnată la câte 9 luni de închisoare pentru fiecare, pedepsele au fost contopite într-una totală de un an, judecătorii dispunând suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.