Alb-albaştrii se gândesc deja la meciul cu Dinamo

0
282

Din cantonamentul din Austria, unul dintre internaţionalii Ştiinţei, Cristian Bălgrădean a comentat programul echipei şi consideră că este un avantaj faptul că în prima rundă Botoşaniul va veni în Bănie după o călătorie destul de lungă în Georgia, unde dispută meciul din Europa League: „La un moment dat oricum trebuia să jucăm și cu Botoșani, cu Dinamo, Astra și ASA. Așa a fost să fie, am picat cu ele în primele patru etape. Vom avea un început greu de campionat. Va trebui să ne concentrăm, să muncim la fel de mult ca acum în cantonament și, cu siguranță, va fi bine. Întâlnim echipe bune, sper să profităm de aglomerația lor de meciuri. Botoșani joacă joi în Georgia, iar duminică sau luni vin la noi. Mi-aș dori să facem cât mai multe puncte din aceste jocuri și, dacă se poate, ar fi excelent să nu iau gol. Meciul cu Dinamo are o încărcătură specială, atât pentru noi, cât și pentru suporterii noștri. Dacă vom reuși să câștigăm va fi o victorie frumoasă, muncită. Suporterii noștri sunt minunați, vreau să le mulțumesc că au fost alături de noi pe tot parcursul anului. Și să le mulțumim direct și în teren, cu o victorie în Ștefan cel Mare”. Andrei Dumitraș se gândește şi el în primul rând la meciul de debut, cu Botoşaniul, dar speră şi la un succes istoric în Ştefan cel Mare, acolo unde Craiova nu a mai câştigat de două decenii: „Am văzut doar primele patru etape. Sunt echipe puternice, dar în astfel de meciuri altfel te mobilizezi. Putem face meciuri frumoase, care să-i bucure pe fanii noștri. Primul joc va fi cel mai dificil și cel mai important. Sperăm să începem cu dreptul. E important să luăm cât mai multe puncte în startul campionatului și ar fi cazul să învingem, în sfârșit, pe Dinamo“. Vătăjelu speră ca debutul de sezon să nu fie precum cel de anul trecut, când alb-albaştrii au acumulat doar 2 puncte în primele 6 runde: „Am aflat echipele cu care o să jucăm, e un început la fel de greu ca anul trecut. Sper să nu debutăm ca în campionatul precedent, ci să o facem cât mai bine. Ar fi excelent pentru moralul nostru să luăm cât mai multe puncte din aceste jocuri, cu adversari tari. Faptul că joacă în competițiile continentale ar putea fi în avantajul nostru, pentru că vor da un plus de atenție meciurilor din Europa. E bine că-i prindem mai obosiți. O victorie cu Dinamo ar fi un vis pentru mine și sunt convins că și pentru fani, care o așteaptă cam de mult. Ar fi extraordinar să câștigăm pe terenul lor. Cu siguranță, suporterii olteni pot fi decisivi la meciul acesta din Groapă. Ne ajutăm mult, susținerea lor ne dă un imbold în orice partidă grea. Ideal ar fi să luăm toate punctele din aceste patru meciuri. Dar dacă nu vom reuși să câștigăm, important e să nu pierdem. Orice punct adus se strânge și contează în economia campionatului“.