Ginecologul Radu Nicon, condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru luare de mită

0
402

Medicului ginecolog Radu Nicon, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, a fost condamnat definitiv la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Hotărârea a rămas definitivă după ce vinerea trecută Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins medicului recursul ca fiind nefondat. „Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Radu Nicon împotriva deciziei penale nr.352 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova”, se arată în hotărârea ÎCCJ.

Reamintim că, Radu Nicon, medic al Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a fost trimis în judecată în aprilie 2013, în stare de arest preventiv, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Acesta a fost acuzat că a primit 1.000 de lei, bani marcaţi criminalistic, pentru o întrerupere de sarcină. Medicul ceruse, de fapt, 1.300 de lei, ştiind că trebuie să „rezolve” problema unei femei, al cărei soţ era plecat în străinătate şi care rămăsese însărcinată cu antrenorul de fitness. Flagrantul s-a realizat în baza denunţului depus la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj de o elevă de 18 ani, care s-a dus la medic să facă un chiuretaj, în februarie 2013. Medicul i-a cerut 5 milioane de lei vechi pentru efectuarea operației, bani pe care fata nu-i avea, așa că, fără nici un regret, Radu Nicon a pus-o să-şi dea jos bijuteriile din aur pe care le avea şi să le lase la el drept garanţie până face rost de bani. Pe 8 mai 2013, Tribunalul Dolj l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de 5 ani, iar pe 12 noiembrie 2013 Curtea de Apel Craiova a admis apelul procurorilor și l-a condamnat pe medic la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare.