Eurodeputatul Victor Negrescu a deschis ședința miniștrilor educației din Uniunea Europeană

0
663

Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu, a fost invitat de Președinția portugheză a Consiliului UE să vorbească în deschiderea ședinței miniștrilor educației din Uniunea Europeană. Tema reuniunii s-a axat pe digitalizarea educației și reducerea inegalităților.

“Educația trebuie să devină o prioritate la nivelul UE întrucât acesta este primul pilon al drepturilor sociale europene și un element cheie în orice strategie de relansare. Trebuie să ne asigurăm că toți copiii au acces la educație de calitate peste tot în Europa. Ce s-a întâmplat în timpul pandemiei nu mai trebuie să se repete niciodată. UE trebuie să prioritizeze investiția în educație și să își asume leadershipul global în domeniu. De aceea, Parlamentul European susține creșterea alocărilor pentru educație din planurile naționale de redresare. Noul context ne-a arătat că ne confruntăm cu provocări similare la care trebuie oferit un răspuns un răspuns comun. Transformarea digitală a educației nu înseamnă înlocuirea educatorului, ci trebuie să fie realizată împreună cu profesorii, cursanții, comunitățile educaționale și locale pentru a deveni motorul creșterii calității, accesului și performanței educației” a declarat la începutul reuniunii eurodeputatul Victor Negrescu, autor al raportului privind digitalizarea educației la nivelul Parlamentului European.

În cadrul reuniunii ministeriale participanții au pus accent pe accesarea oportunităților de finanțare europene și nevoia de a implementa rapid planul de acțiune european în materie de educație digitală. România a fost reprezentată doar de un secretar de stat la această întâlnire ministerială.