Tornada din Missouri, cea mai puternică din ultimii 61 de ani

0
342

Bilanţul tornadei care a lovit duminică oraşul Joplin din statul american Missouri a ajuns la 116 morţi şi riscă să mai crească, fenomenul având toate şansele să devină un record absolut al ultimilor 61 de ani, de când există Serviciul Naţional Meteorologic, potrivit CNN. Până luni seara, numai 17 persoane au fost găsite în viaţă. Câteva sute de persoane sunt rănite. Peste 40 de agenţii au venit în oraşul din sud-vestul statului Missouri pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare. Tornada s-a produs într-o zonă dens populată din oraş, devastând locuinţe şi magazine, un liceu şi provocând pagube semnificative unuia dintre cele două spitale din oraş. Zone întregi din oraşul cu circa 50.000 de locuitori sunt de nerecunoscut, construcţiile fiind făcute una cu pământul. Potrivit estimărilor preliminare, tornada a fost în clasa EF-4, ce corespunde unor rafale de vânt cu viteza cuprinsă între 305 şi 318 kilometri pe oră. Coşmarul s-ar putea să nu se fi terminat însă, serviciul meteorologic avertizând că este posibil să se producă alte potenţiale dezastre. Aria vizată de avertisment cuprinde părţi din Texas, Oklahoma, Arkansas, Missouri şi Nebraska. Câteva oraşe mari sunt pe harta maximă de risc, între care Kansas City, Dallas, Oklahoma City şi Tulsa.