Economia în aer, ajutoarele promise – la pământ

1
303

Declaraţia politică a senatorului de Dolj, Ion Prioteasa:

 

Domnule/doamnă preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor senatori:

 

Nu trebuie să fii expert în economie ca să înţelegi că falimentul personal şi al IMM-urilor, pe de altă parte, sunt o realitate.

De la începutul pandemiei şi până acum, cifra de 1 milion a ajuns o constantă a ”acumulărilor” negative: avem peste 1 milion de români care au ieşit de sub orice formă de protecţie statală, iar cei care au avut-o şi au făcut ”greşeala” să se angajeze în această perioadă au ajuns şi mai rău pentru că nicio demisie de la angajatori nu îţi mai dă dreptul să beneficiezi de ajutorul de şomaj. Să nu uităm că unii au fost angajaţi cu mult sub ultimul nivel salarial pe care l-au avut înainte de a fi fost trimişi în acea situaţie nedorită, deci nici în cazul în care ar fi daţi afară de angajatorul actual, nu ar mai avea un ajutor de şomaj cu care să îşi poată plăti măcar întreţinerea la bloc.

Pentru orice persoană ajunsă în această situaţie fără ieşire, statul, cel care i-a adus de fapt în starea actuală, nu oferă nimic sau mai nimic. Statul, cel care ar trebui să fie primul care să ne apere, să ne ofere o plasă de siguranţă pentru ziua de mâine! ”Faptul că statul este cel care a obligat întreprinderi să se închidă înseamnă că statul este cel care cumva ar trebui sa fie acolo ca sa le despăgubească pentru toate efectele ulterioare ale acelei închideri”. Este celebra frază rostită de ministrul Economiei, dl Claudiu Năsui. Observaţi că discursul ministerial pune accentul pe cuvântul ”cumva”, ca şi cum s-ar şti soluţia, dar trebuie găsită doar forma adecvată pentru transpunerea acesteia întru salvarea celor afectaţi. Nu pot să îmi imaginez de unde aceste rezoluţii şi monologuri găunoase, într-un stil care aminteşte de modul în care Moliere îşi studia propriile personaje şi le imita în faţa oglinzii ca să ştie sigur cum vor apărea acestea în ochii publicului.

Numai că noi am depăşit faza pamfletului care satirizează, dar nu corectează. Noi vorbim despre prejudicii reale care au adus românii în sapă de lemn, fie direct, prin pierderea locului de muncă, fie indirect, prin faptul că IMM-urile nu au primit ajutoarele promise. Şi dl Năsui vorbeşte necontenit, ca o placă de patefon zgâriată despre ”facilităţi fiscale”. Acordate cui? Şi când?

“Sunt fanul ideii ca aceste despăgubiri să fie date cât mai mult sub formă de facilitate fiscală, pentru că atunci ele cumva se vor regăsi pentru toata lumea, fără birocraţie, fără să trebuiască să bugetăm, să aşteptăm bani, să avizăm, să aprobăm, să luăm dosare la puricat”.

Un discurs admirabil pe care însă îl contrazic datele din teren.

Ce ajutoare s-au acordat până acum microîntreprinderilor şi pe ce criterii?

Nu numai că nu au fost consultaţi cei cărora li s-a pregătit praznicul închiderii pe motivul pandemiei, dar şi cei pentru care s-a crăpat timid o uşă pentru acordarea unui simulacru de ajutor nu o duc mai bine. O situaţie care seamănă izbitor cu eforturile ATI pentru bolnavii grav atinşi de pandemie.

Facilităţile fiscale ar fi trebuit să înceapă cu scăderea taxelor pe muncă pe care mediul de afaceri, conform specialiştilor, a cerut-o de anul trecut. Avem cele mai mare taxe pe salariul minim din Uniunea Europeană raportate la venit, aşadar să nu ne mirăm că angajatorii se feresc să facă angajări în condiţiile în care trebuie să dea aproape 50% pe dările de la stat.

Până nu se va înţelege că politica cu descurcatul singur nu va mai ţine, că politica economică defectuoasă va genera implozia unui sistem gândit prost, vom sta pe marginea unui butoi cu pulbere care ne poate exploda în faţă în orice moment. Sunt de părere că vremea ”miilor de specialişti” care nu se pricepeau la nimic a trecut de mult şi că suntem obligaţi să ne regândim priorităţile şi politicile pentru oameni.

1 COMENTARIU

Comments are closed.