Controale în domeniul silvic

0
384

În perioada 16-22 aprilie a.c., polițiștii au efectuat, la nivel naţional, peste 900 de controale și au întocmit 199 de dosare penale, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru protejarea fondului forestier.

Astfel, în ultima săptămână, polițiștii au desfășurat 969 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos. Au fost verificate obiective precum exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice. Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 199 de dosare penale, fiind cercetate 60 de persoane și au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 204.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost confiscați 673 de metri cubi de lemn, în valoare de 310.670 de lei. Au fost înregistrate 13 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, două dintre acestea confirmându-se ca fiind efectuate fără respectarea legii, în urma verificărilor.