Noi succese ale Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova

0
1308

În perioada 17 – 20 aprilie 2019, la Bucureşti , în organizarea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, s-a desfăşurat o nouă ediţie a competiţiei „HEXAGONUL  FACULTĂŢILOR DE DREPT”, manifestare studenţească, devenită de tradiţie, la care, ca în fiecare an, studenţii Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova au obţinut premii importante.

 Competiţia „HEXAGONUL FACULTĂŢILOR DE DREPT” a devenit deja o tradiţie, la ea participând studenţi din instituţii prestigioase de învăţământ superior din ţară : Universitatea din Craiova, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj – Napoca, Universitatea „A.I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara. Din 2014, participă şi Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Republica Moldova, la această ediţie fiind prezentă, ca invitată , în afara clasamentului oficial al competiţiei, la probele ştiinţifice. În acest an, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a ocupat locul III în clasamentul general, prin prima poziţie la „drept civil”, fotbal şi tenis de masă, locul IV la „drept penal”, locul VI  la „drept constituţional”, locul II la şah şi streetball. „Mă onorează faptul că am făcut parte din echipă, la această ediţie şi sunt bucuros că am obţinut primul loc la „drept civil”, prin care am reuşit clasarea pe podium. L-am avut alături de mine pe colegul  Adi Răzvan Marian, iar conducerea facultăţii şi doamnele profesoarea  Irina Olivia Călinescu, Manuela Istrătoaie şi Oana Ghiţă ne-au ajutat foarte mult. O experienţă frumoasă, dar foarte dificilă”, a precizat  Gabriel Almăjanu, student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova. La rândul său, prof. univ.dr.  Oana Ghiţă,  coordonator pregătire la proba ştiinţifică de „drept civil”, a adăugat: „La această probă , am avut o echipă excepţională, cu doi studenţi cu experienţă, care au participat şi anul trecut. Am avut o pregătire puţin atipică, nu prin parcurgerea materiei, care putea fi o pierdere de timp, ci prin discutarea unor probleme punctuale din practica judiciară. Ca să concluzionez, la această ediţie au fost doar Craiova şi restul …”. Cel care s-a ocupat de pregătirea sportivă a fost lect.univ.dr.  Robert Bischin.