În Joia Mare se aprind focuri rituale pentru sufletele morţilor

0
165

În credinţa populară românească se spune că, în timpul anului, există două ferestre de comunicare cu lumea “de dincolo” – una de Crăciun, iar cealaltă de Paşte. Se crede că, în noaptea de miercuri spre joi, cerurile se deschid, sufletele morţilor având astfel posibilitatea de a se întoarce acasă. Este motivul pentru care femeile obişnuiesc să aprindă un foc ritual din boji în curtea casei, înainte de răsăritul soarelui, lângă care aşează o masă cu scaune, credinţa fiind aceea că sufletele morţilor vin aici să se încălzească şi să se odihnească. Femeile merg, apoi, la cimitir unde, la fiecare mormânt, se aprinde un foc, bocindu-se pentru cei dragi.

Rămân pe la vechile lor locuinţe până de Moşi

Se spune că, în noaptea de Joimari, când se deschid mormintele, cerul şi uşile Iadului şi ale Raiului, spiritele celor morţi se întorc pentru a petrece sărbătorile pascale cu cei vii. Morţii veniţi în această zi zice-se că stau pe la vechile lor locuinţe până la sărbătoarea Moşilor, adică până în sâmbăta de dinaintea de Rusalii sau Duminica Mare, când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, iar ei se întorc de unde-au venit cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat. Pentru că de Joi Mari e frig, în dimineaţa acestei zile, în curtea fiecărei gospodării se fac focuri pentru morţi, pentru a avea la ce se încălzi şi pentru a avea lumină, şi se dau de pomană apă sau colaci.

Ouăle roşite şi fierte în această zi nu se strică niciodată

Exista credinţa că în Joia Mare (Joia Patimilor, Joia Neagră, Joia Verde) nu este bine să dormi, căci cine doarme în această zi va rămâne puturos şi leneş un an întreg. Se mai spune că Joimăriţa, personaj mitologic (numele ei deriva din Joi Mari), vrăjitoarea “cu gura cât grapa şi dinţii cât lopata”, umblă din casă-n casă să cerceteze hărnicia gospodarilor: pedepseşte femeile leneşe care nu şi-au terminat torsul şi ţesutul (cămăşile noi de Paşti) până în Joia Mare sau bărbaţii care nu şi-au măturat curtea şi n-au reparat gardul. Pentru a o îmbuna, cei în culpă îi dau ouă.

Înroşirea ouălor de Paşti se face în Joia Mare, spunându-se că ouăle roşite şi fierte în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, ba, mai mult, nu se vor strica niciodată. O alta tradiţie este nunta (măritarea) urzicilor, ceea ce înseamnă înflorirea şi, implicit, încetarea acestora de a mai fi bune de mâncat.

Tradiţii şi obiceiuri în Joia Mare

  • Astăzi să nu se spele rufe, căci la morţi, în loc să li se ducă pomana ce li se dă, se duc lături din spălături;
  • Joia Mare se ţine pentru primejdii şi pomenirea morţilor. Cine nu o serbează visează rău şi îi ies în cale strigoi;
  • Se dă foc la gunoaie, ca să nu rămână şerpii în curte;
  • Cine posteşte din ziua de Joia Mare până în ziua de Paşti şi nu mănâncă nimica acela ştie cu trei zile înainte când va muri;
  • Joi seara, când se citesc cele Douăsprezece Evanghelii, e bine ca cei care se duc la biserică să facă câte un nod în baieră, după cetirea fiecărei Evanghelii, şi cu acea baieră cu 12 noduri de se va încinge cine are friguri îi va trece.

***

Joimăriţa e soră bună cu Muma Pădurii şi mare duşmancă a femeilor leneşe. Joimăriţa nu face nici un rău în lume, dar e lăsată de la Dumnezeu ca într-un an o dată, şi anume în Joia Mare, să facă o revizuire straşnică printre nevestele tinere şi mai ales printre fetele mari, şi să le întrebe ce au făcut ele peste iarnă? Tors-au fuiorul tot, ţesut-au pânza şi cu câlţii şi feştila ce-au făcut? Ţinând seama de înalta şi sfânta ei trimitere în lume în Joia cea Mare, pleacă dis-de-dimineaţă prin sate şi prin oraşe, gârbovită şi afumată pe faţă, dar pripită ca o babă iute de picior, cu un hârb plin de jar în mână, acolo unde va afla neveste şi fete leneşe, care n-au tors fuiorul şi n-au ţesut încă pânza, să le arză unghiile şi degetele. Mişelul, când e întrebat, ascunde cât poate faptele şi păcatele lui; tot aşa şi nevestele leneşe şi fetele mari şi trândave. Ele, când ştiu că are să le cerceteze Joimăriţa, dacă pânza nu-i ţesută, pun la fereastră un crâmpei de pânză din anul trecut, iar câlţilor şi feştilei le dau foc, ca să nu aibă de ce să se lege Joimăriţa când le va cerceta casa şi munca lor. Cele harnice nu se tem. (Antoaneta Olteanu, “Calendarele poporului român”, Editura “Paideia”, 2001).

***

Pentru a scăpa de Joimăriţă se închid uşile şi se ung cu usturoi, se aprind paie şi cârpe prin casă, gunoi şi petice prin ogrăzi. Dacă totuşi vine şi începe să te bată, e bine să strigi că în cutare loc ard casele Joimăriţii. După unele credinţe, de ea nu scapă nimeni. Vine la fereastră şi strigă: “Câlţii, câlţii, / Tors-ai câlţii? / Câlţii dacă n-au torcat, / Mâinile ţi le-am tocat”.