Polițiștii rutieri din Vînju-Mare au reținut un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Mureș, ca urmare a săvârșirii mai multor infracțiuni la regimul rutier.
Potrivit IPJ Mehedinți, fapta pentru care a ajuns în spatele gratiilor bărbatul s-a petrecut pe 24 aprilie a.c., la ora 16.40. Persoana în cauză, în timp ce conducea un tractor pe DC 96, în localitatea Traian, din direcția Poroinița – Orevița Mare, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus, răsturnându-se în afara părții carosabile, în șanț. În urma accidentului a rezultat decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 38 de ani, din județul Sibiu, pasageră în autovehicul. Procedând la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Persoana în cauză a fost reținută de către polițiștii Formațiunii Rutiere pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți urmând a fi prezentată magistraților cu propunere de luare a măsurilor legale.