La Botoşeşti-Paia, se încearcă legătura civilizată cu lumea

0
579

Undeva, la aproximativ 30 de km de Craiova, se află o comună, cu aproximativ 1.000 de locuitori, uitată, pe undeva, de lume – Botoşeşti-Paia. Accesul, dinspre satul Pietroaia (comuna Brabova), pe aproximativ 16 km, este aproape inaccesibil, fiind doar pietruit, iar, în condiţii de iarnă, devine un adevărat calvar. Legătura cu civilizaţia, şi nu vorbim de infrastructură, ci de comunicaţii, nu poate fi făcută decât pe telefonia fixă, dar numai la o anumită firmă specializată, iar în ceea ce priveşte reţeaua de telefonie mobilă, accesul nu poate fi făcut numai dacă urci pe dealuri, unde există semnal. Se încearcă, acum, accesarea unor fonduri europene, pentru servicii de Internet gratuit, care pot aduce şi alte beneficii, prin extinderea reţelei de telefonie mobilă. Dar nu este singura problemă.

Aproximativ 1.000 de persoane trăiesc într-o zonă aproape mirifică: dealuri împădurite şi pline de verdeaţă, o linişte ancestrală, cu oameni care, atât cât pot, îşi asigură traiul zilnic. Singura cale de comunicare, cu exteriorul vorbind de telefonie, este cea „fixă”, însă nici aici nu este totul în regulă. „Suntem într-o situaţie grea. De aceea, am aplicat la accesarea unui proiect european, pentru zonele defavorizate, prin care putem introduce Internet, gratuit, în localitate, şi, de aici, extinderea reţelei de telefonie mobilă. Dar, deocamdată, suntem în fazele preliminare,sunt promisiuni, însă nimic concret. Acest lucru ne-ar da o altă perspectivă. Ca să vă dau un exemplu: la şcoala din comună sunt peste 100 de calculatoare, dar nefiind acces la Internet, copii nu pot decât să se joace, ori noi nu asta ne-am dorit. Este nevoie de comunicare”, a precizat  Ion Moraru, primarul din Botoşeşti-Paia.

Proiecte ambiţioase

Problemele nu se opresc, din păcate, aici. Nici terestru, accesul spre comună nu este extraordinar, un drum de cca. 16 km fiind un adevărat calvar  pentru şoferi, mai ales în condiţii extreme. „Este o adevărată corvoadă pentru cei care vin aici. Acest drum trebuie asfaltat, deoarece aproape murim. Sunt multe persoane care vor să vină şi să cumpere proprietăţi în zonă, dar se lovesc de problema drumului. Nu mai vorbesc de potenţialii investitori, de care este nevoie. Înainte, aveam peste 3.500 de persoane în comună, la şcoală se învăţa în trei schimburi, iar acum mai avem undeva până în 1.000 de locuitori, iar la şcoală şi grădiniţă în jur de 50 de copii. Comuna poate reveni la viaţă, dar, repet, trebuie refăcut drumul dinspre Craiova. La Primărie, avem depuse câteva proiecte: de asfaltare a drumurilor comunale, altele decât cel judeţean; construirea unui pod pentru accesul utilajor de tonaj greu şi, nu în ultimul rând, prin fonduri europene, reabilitarea dispensarului, intenţia fiind de realizarea a unui Centru permanent, inclusiv cu dotarea unei ambulanţe, pentru acordarea primului ajutor, deoarece, până vin de la craiova, se pierd minute importante. De asemenea, la rectificarea bugetară din vară, vom încerca acordare unei prime pentru fiecare femeie care naşte, doarece vrem să ne păstrăm tinerii în Botoşeşti. Dacă aavem o grădiniţă nouă, vrem şi modernizarea localului şcolii gimnaziale, în sensul mutării toaletelor din curte în interiorul localului”, a mai spus Ion Moraru.