Bulgar prins la PTF Calafat cu 2.000 de euro falşi

0
375

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au descoperit un cetăţean bulgar care avea ascunsă în torpedoul autoturismului suma de 2.000 euro, în bancnote false. Bulgarul a fost predat conaţionalilor săi pentru cercetări şi dispunerea măsurilor necesare.

foto 1Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, duminică, 23 aprilie a.c., în jurul orei 4.30, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul bulgar Petrov I., în vârstă de 33 ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, însoţit de un conaţional. La controlul de frontieră, efectuat de echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a fost descoperită, în torpedoul autoturismului, într-un plic, suma de 2.000 euro în bancnote de 100 euro.

„În urma examinării bancnotelor cu aparatura din dotare, a reieşit că acestea nu prezintă elementele de siguranţă ale unora autentice, fiind false. Conform protocolului româno-bulgar, mijlocul de transport şi persoanele în cauză, au fost preluate de poliţiştii de frontieră bulgari, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun”, ne-a declarat comisar Dănuţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.