Evaluările Naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, amânate cu aproape o lună

0
388


Evaluările pe care elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a trebuiau să le susţină din 6 mai au fost amânate cu aproape o lună. Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat ieri că elevii vor fi supuşi la testările Evaluării Naţionale începând cu 28 mai.

Pricopie a motivat că evaluările au fost mutate cu aproape o lună pentru ca elevii să aibă timp să se familiarizeze cu aceste teste, pentru că sunt pe model internaţional. Evaluările care se fac în premieră anul acesta la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor derula între 28 şi 30 mai pentru elevii de clasa a IV-a, între 2 şi 4 iunie pentru cei din clasa a II-a şi în 5 – 6 iunie pentru elevii de a VI-a. Timpul alocat pentru fiecare probă diferă de la o clasă la alta, fiind de 25 de minute la clasa a II-a şi de o oră la clasele a IV-a şi a VI-a. Potrivit ministrului, evaluările urmăresc să identifice evoluţia de ansamblu a elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a oferi date substanţiale care vor permite o analiză a sistemului de învăţământ preuniversitar (pe segmentele menţionate).

Notele nu vor fi trecute în catalog

Ministrul Pricopie a mai spus că evaluarea se desfăşoară în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ: “Testele se vor da în sălile de clasă în care învaţă elevii. Nu vor fi camere video, elevii fiind supravegheaţi la clasa a II-a şi la a IV-a de învăţătoare şi un cadru didactic din unitatea de învăţământ, iar la a VI-a de două cadre didactice din unitatea de învăţământ”. Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog, a mai spus ministrul Educaţiei: “Rezultatele individuale nu se afişează şi nu se comunică public. Acestea vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate. Rezultate din unităţile de învăţământ eşantionate vor fi utilizate în vederea întocmirii raportului naţional privind diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar”.

Subiectele pentru evaluare sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), ţinând seama de următoarele cerinţe: să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu şi să aibă un nivel mediu de dificultate.

Calendarul evaluarilor nationale de la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a:
28 mai 2014: Clasa a IV-a – Limba română
29 mai 2014: Clasa a IV-a – Matematică
30 mai 2014: Clasa a IV-a – Limba maternă
2 iunie 2014: Clasa a II-a – Scris-citit Limba română
3 iunie 2014: Clasa a II-a – Scris-citit Limba maternă
4 iunie 2014: Clasa a II-a – Matematică
5 iunie 2014: Clasa a VI-a – Limba şi comunicare
6 iunie 2014: Clasa a VI-a – Matematică şi Ştiinţe ale naturii