
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a onorat această zi, prin mai multe acţiuni. S-a ţinut cont de starea de pandemie, indusă de COVID – 19, neavând loc manifestări fastuoase. Totul s-a desfăşurat în cadrul instituţiei, Astfel, trei ofiţeri şi 12 agenţi au fost înaintaţi în grad înainte de termen, aceştia evidenţiindu-se prin rezultatele deosebite obţinute în munca de poliţie. Totodată, alţi 54 de ofiteri şi 118 de agenti de poliţie, care îndeplinesc conditiile legale, au fost avansaţi la termen în gradul profesional următor. De asemenea, conducerea inspectoratului a acordat distincţii onorifice altor opt cadre, care s-au remarcat prin rezultatele deosebite obținute în activitate. Cu acelaşi prilej, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a avut loc o depunere de coroane la monumentul eroilor poliţişti căzuţi la datorie. Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, poliţiştii doljeni adresează sincere mulţumiri tuturor partenerilor şi colaboratorilor care ne sunt alături zi de zi în activităţile desfăşurate pentru siguranţa cetăţenilor.