Apel la respectarea legii și la responsabilitate

0
511

Astăzi, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 3.316 de persoane izolate voluntar la domiciliu, 369 de persoane în carantină, 22 persoane ieșite din carantină, 720 ieșite din izolare voluntară la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.

Forţele de ordine au continuat să acţioneze integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă. Astfel, ieri, a fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.300 de persoane și 164 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. De asemenea, poliţiştii de la Economic, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, au verificat felul în care agenții economici a căror activitate este permisă în continuare desfăşoară actele de comerţ, scopul fiind descurajarea apariţiei unor practici comerciale ilicite. Pentru abaterile constatate, oamenii legii au aplicat peste 90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 230.000 de lei. Ca măsuri complementare, pe linie economică au fost confiscate sume de bani şi produse alimentare, valoarea totală fiind estimată la suma de 10.000 de lei. Trei persoane au fost introduse în carantină, întrucât nu respectau măsura izolării la domiciliu.

Instituția Prefectului Dolj reamintește că circulația persoanelor de peste 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie; deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, face un apel către toți cetățenii județului Dolj să limiteze deplasările, să respecte normele de igienă, să intre în contact cu cât mai puține persoane și să respecte prevederile legale.