Poliția Română: Acțiuni pentru combaterea braconajului cinegetic

0
375

Poliția Română, prin Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a continuat să acționeze, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic național. În cadrul unei acțiuni desfășurate pe o perioadă de 6 luni, polițiștii au constatat aproape 1.000 de infracțiuni, au aplicat aproape 900 de amenzi și au ridicat 346 de arme letale, peste 12.000 de muniții letale, 40 de ogari, 263 de lațuri și alte obiecte, 19 autovehicule, aproape 8.000 kg. de carne de vânat și peste 500 de exemplare de vânat.

Conform reprezentanților Inspectoratului General al Poliției Române, în perioada 15 august – 28 februarie a.c., sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, polițiștii au desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic. Ca urmare a acțiunilor punctuale organizate, polițiștii au constatat 950 de infracțiuni prevăzute şi pedepsite de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic și de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. În cadrul dosarelor penale întocmite sunt cercetate 811 persoane, dintre care 787 de cetățeni români și 24 de cetățeni străini din spațiul U.E.. Ca măsură complementară, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 346 de arme letale, dintre care 67 deținute ilegal, precum și 135 de arme neletale supuse autorizării, dintre care 61 deținute ilegal. De asemenea, au fost ridicate 12.177 de muniţii letale, dintre care 7.639 deținute ilegal, 3.478 de muniţii neletale, dintre care 2.219 deținute în mod ilegal, 40 de câini ogari, 263 de lațuri și capcane neautorizate, 19 autovehicule, 7.950 de kilograme de carne de vânat și 531 de exemplare de vânat din specii diferite (133 de mamifere și 398 de păsări). Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 879 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 138 prevăzute de Legea nr. 407/2006 și 626 la Legea nr. 295/2004, în valoare totală de 617.784 de lei.