Pistoane noi la motorul european!

0
65

EU-flag-1Astăzi 25 martie a.c., liderii europeni se întâlnesc la Roma, unde Tratatul ce instituia Piaţa Comună, în 1957 – ce devenea mai târziu Uniunea Europeană – convenit de Franţa, Belgia, Luxemburg, Germania Federală, Italia, Olanda, împlineşte 60 de ani, prilej de relansare a unei Uniuni Europene, redusă la „27”, în plină confuzie. O confuzie alimentată de „Brexit”, criza zonei euro, afluxul de refugiaţi şi migranţi, actele de terorism, dar, mai nou, şi de obsesia preşedintelui american Donald Trump, care nu vede „cu ochi buni” existenţa UE. S-a şi exprimat în aceast sens. Iar complicitatea sa cu fostul lider al „United Kingdom Independence Party” (UKIP), eurofobul Nigel Farage, primit la Casa Albă, transmite un semnal descumpănitor. Mai ales că eurofobii au câştigat deja o primă bătălie, complicată, în iunie anul trecut, prin votul de părăsire a Uniunii Europene de britanici, ameninţând demantelarea proiectului european pe motivul birocraţiei bruxelleze. Vor fi discuţii „post-divorţ” legate de metoda de negociere. Riscante rămân însă divergenţele „celor 27”. Mai ales pentru că motorul franco-german este momentan oprit. Francois Hollande este deja… plecat, iar cancelarul Angela Merkel îl va înfrunta la alegerile din septembrie pe challenger-ul social-democrat, Martin Shultz, fost preşedinte al Parlamentului European, bine plasat în sondaje. Şi trebuie să mai luăm în calcul faptul că premierul italian Paulo Gentiloni aşteaptă de asemenea alegeri anticipate ce pot fi organizate anul acesta, consecinţa referendumului consituţional pierdut de Matteo Renzi, în timp ce Mariano Rajoy, premierul spaniol, conduce un guvern minoritar. După summitul din Malta, Francois Hollande ne-a sugerat că viitorul nu este al unei Europe „unice şi indivizibile”, ci al unei „Europe în mai multe viteze”. Pentru că unitatea nu este sinonimă cu… uniformitatea. Dar Uniunea Europeană are deja mai multe viteze. Fiindcă nu toate „cele 27” sunt în zona euro, în Schengen, nu toate au acceptat o politică unitară de imigraţie şi azil şi aşa mai departe. Ceea ce se discută, ar necesita o modificare a tratatelor europene şi un acord unanim al „celor 27”, deziderat nu tocmai uşor de realizat. Grupul de la Vişegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) şi-a exprimat deja punctul de vedere. Nimic nu va mai fi… cum a fost. Viitorul UE depinde de rezultatul alegerilor din Franţa şi apoi din Germania, anticipându-se „pistoane noi”, la motorul franco-german. Sărbătorirea, la Roma, a 60 de ani, de la semnarea Tratatului, care poartă numele Cetăţii Eterne, este o tristă aniversare. Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a publicat deja „cartea albă” privind viitorul Europei, menţionând cinci scenarii posibile. Construcţia europeană, începută de fapt la 18 aprilie 1951, prin constituirea, la Paris, a Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECA), continuată prin Tratatul de la Roma (1957), acordul Schengen (1985), Piaţa unică (1986), Tratatul de la Maastricht (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997), Marea extindere (2004), Tratatul de la Lisabona (2007), nu poate fi năruită. Fiindcă ea reprezintă, de fapt, materializarea unui vis. România a avut de câştigat din procesul de aderare la Uniunea Europeană, în urmă cu 10 ani, dar şi blocul comunitar nu a ieşit în pierdere deloc. Dimpotrivă.