Trei persoane din Sadova, care au venit din zona Lodi – Italia pe cale terestră şi nu au declarat acest lucru, au fost plasate în carantină, iar alte zeci de persoane care au venit din Italia şi din China au primit recomandarea să stea acasă, în autoizolare, a declarat, şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, Ludmila Prunariu.
“Dintre persoanele care au ajuns pe cale terestră în localităţi din judeţul Dolj, cele trei persoane din Sadova n-au declarat iniţial, la intrarea în ţară, că vin din această regiune. Discutând cu medicul de familie, aşa cum este procedura, s-a aflat că ei de fapt au fost în acea regiune, în zona Lodi, n-au spus exact unde şi cum, nu din cele 11 localităţi unde este carantină”, a spus directorul DSP Dolj.
Ludmila Prunariu a spus că, potrivit procedurii, persoanele care vin din regiunea în care au fost şi cei din Sadova trebuie să intre în carantină.
“Sunt persoane sănătoase, care nu au niciun fel de simptomatologie şi care vor sta 14 zile în carantină”, a adăugat Prunariu. (Agerpres)