Regulamentul pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Craiova prevede, printre altele, că maidanezii din adăpostul de la Breasta pot fi eutanasiați dacă nu sunt adoptați în 14 zile. Decizia pentru eutanasierea lui îi aparține împuternicitului primarului, iar operațiunea în sine este efectuată de către medicul veterinar al adăpostului. Și în acest an, câinii maidanezi vor fi ridicați de pe străzile din Craiova tot de către SC Salubritate SRL.
Autoritățile locale vor delega acțiunea de prindere a câinilor fără stăpân, și în acest an, tot către serviciul de ecarisaj din cadrul SC Salubritate SRL. Pe ordinea de zi a ședinței CLM, de joi, se află mai multe proiecte de hotărâre care sunt impuse de lege în acest sens, respectiv, caietul de sarcini, regulamentul de gestionare a câinilor fără stăpân, precum și criteriile minime pe care operatorul trebuie să le îndeplinească. Autoritățile nu au produs schimbări majore în nici unul dintre aceste documente, condițiile pentru prinderea și îngrijirea câinilor în stabilimentul de la Mofleni rămânând aceleași ca și în anul precedent.
Întreținerea câinilor maidanezi, finamțată tot de la buget
Pentru că problema câinilor fără stăpân rămâne tot în ograda Primăriei Craiova, autoritățile vor acorda bani de la buget, plătind astfel serviciile pe care le va presta serviciul de ecarisaj. Operatorul acesta urmează să-și stabilească tarifele pe care va merge în acest an, care vor fi apoi aprobate tot într-o ședință a CLM Craiova. Pe de altă parte, pentru a primi și în acest an activitatea de ecarisaj, SC Salubritate trebuie să îndeplinească unele criterii minimale, cum ar fi să răspundă repede la sesizări și să fie dotat corespunzător, cu crose telescopice, puști tranchilizante și mașini de transport.
Câinii sunt ridicați la sesizări
Ca și până acum, câinii maidanezi vor fi ridicați de pe stradă în urma sesizărilor scrise sau telefonice – la telefonul cetățeanului 0251984. Autoritățile îi cer operatorului să ridice câinii de pe străzi într-o anumită ordine. Întâi vor fi capturați câinii din preajma școlilor, grădinițelor, locurilor de joacă și piețelor. Abia după aceea vor fi ridicați cei din alte locuri publice și de la periferia orașului. Regula spune că toți câinii trebuie să fie capturați fără a fi brutalizați și conduși la adăpostul de la Breasta în cuști individuale care să fie ventilate și bine fixate astfel încât patrupedele să fie transportate în siguranță.
Ținuți în adăpost timp de 14 zile
La intrarea în adăpost, fiecare câine primește un număr unic de identificare care se regăsește și pe tabelul care este afișat pe fiecare cușcă în parte. Patrupedul este examinat din punct de vedere medical de către medicul veterinar al stabilimentului care hotărăște dacă este sănătos sau nu. Cei bolnavi sunt izolați de cei sănătoși. În regulamentul Primăriei Craiova se spune că maidanezii sunt cazați în adăpost pentru o perioadă de 14 zile lucrătoare. În tot acest timp, ei sunt îngrjiți medical și „primesc apă și mâncare în cantități suficiente”. Câinii sunt deparazitați şi, în cazul revendicării sau adopției, trebuie să fie vaccinaţi antirabic.
Eutanasierea, în mâna împuternicitului primarului
Câinii care sunt diagnosticați cu boli incurabile în urma examenului medical sunt eutanasiați în 48 de ore de la stabilirea diagnosticului, dacă nu sunt adoptați în această perioadă. În cazul în care animalul diagnosticat cu o boala incurabilă este identificat, acesta poate fi eutanasiat numai cu permisiunea proprietarului. Regulamentul prevede și ca patrupedele care nu au fost revendicate sau adoptate în cele 14 zile să fie eutanasiate în urma unei decizii emise de împuternicitul primarului. Regulamentul prevede ca acesta să completeze un formular în acest sens, care este anexat în proiectul de hotărâre. În toate cazurile, eutanasierea se face numai de către medicii veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii.