Apartament distrus de explozie în „1 Mai”

0
366

O explozie puternică a afectat mai multe apartamente dintr-un bloc din Craiova, sâmbătă dimineaţa. Din cercetările pompierilor, care au ajuns la faţa locului, a rezultat că incidentul s-a produs din cauza unei persoane în vârstă de 80 de ani, a blocului P2 din zona Ciupercă, locatară care a uitat gazele pornite seara, iar dimineaţa, când a vrut să aprindă aragazul, s-a produs deflagraţia. Din fericire femeia a suferit răni uşoare, însă apartamentul ei şi uşile celorlalte trei apartamente de pe palier au fost deteriorate.

Locatarii blocului P2 de pe strada „Lalelelor”, din cartierul craiovean 1 Mai, în zona Ciupercă, au fost treziţi, sâmbătă dimineaţa, cu noaptea-n cap, de o explozie puternică. Oamenii au sunat la 112, în jurul orei 4.30, la faţa locului ajungând echipaje de pompieri şi prim-ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj. Din fericire, pompierii au constatat că explozia nu fusese urmată de incendiu şi au găsit uşa unuia dintre apartamentele de la etajul unu sărită, iar interiorul devastat de o deflagraţie provocată de gaze. Din verificările efectuate s-a stabilit că proprietara apartamentului afectat, Maria Castană, de 80 de ani, nu a închis bine unul din butoanele aragazului, iar dimineaţa, când a vrut să pornească aragazul, s-a produs explozia. Din fericire, femeia a suferit răni uşoare, mai precis arsuri termice de gradul II şi III la nivelul palmelor şi o arsură facială uşoară, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, nemaifiind transportată la spital. La locul exploziei au sosit şi echipe ale Distrigaz Sud care au întrerupt alimentarea cu gaze în zonă, până la remedierea defecţiunilor provocate de explozie. Apartamentul bătrânei şi uşile celorlalte de pe etaj au fost deteriorate de suflul exploziei.