Poliţiştii de frontieră de la Bechet au confiscat jucării de peste 200.000 de lei

0
227

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Bechet au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, peste 1.300 de bunuri, estimate la o valoare de peste 200.000 lei, constând în jucării, bunuri a căror denumire este protejată pe teritoriul României, fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor respectivelor mărci.

În data de 22.01.2023, în jurul orei 13.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, pe sensul de intrare în țară, un cetățean grec, în vârstă de 46 de ani, aflat la volanul unui autocamion. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, bunuri de uz general, din Bulgaria în Polonia. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, poliţiştii au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe colete ce conțin jucării.

În urma inventarierii bunurilor, împreună cu un lucrător din cadrul Biroului Vamal Bechet, a rezultat cantitatea totală de 1.345 de figurine,bunuri a căror denumire este protejată pe teritoriul României, fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor respectivelor mărci.

Șoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate. Bunurile, în valoare totală estimată de 201.750 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de Parchet competentă.