Craiova : MLNR a început dezbaterile despre “VIITORUL ROMÂNIEI”

0
404

Marea Lojă Națională din România a lansat seria de dezbateri “VIITORUL ROMÂNIEI”, pe teme importante și de actualitate pentru societatea românească. Pentru a facilita clarificarea unor aspecte privind probleme majore care preocupă România de azi, Marea Lojă Națională din România organizează o serie de conferințe și dezbateri, într-un larg cadru, cu implicarea societății civile și a factorilor interesați. La Craiova, evenimentul se desfășoară, începând cu ora 17.00, în Aula Mihai I, a Universității din Craiova, prima dezbatere a avut loc, vineri, 18 ianuarie și a prezentat tema : Locul și rolul elitelor în conducerea statelor democratice. Următoarea dezbatere a avut loc pe 21 ianuarie, în aceeași sală și la aceeași oră, iar tema de dezbatere va fi : Exodul de inteligență, problemă majoră a României. La finele acestei luni, mai precis, pe 31 ianuarie, tot la Universitatea din Craiova și tot de la ora 17.00, se va discuta despre : Importanța preluării de către România a Președinției Consiliului UE.

Printre participanții invitați la dezbateri se vor număra personalități din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic și politic. Prin acest ciclu de conferințe, societatea civilă va putea contribui la clarificarea aspectelor insuficient explicate, într-o perioadă care generează nevoia de a contura o viziune unitară și coerentă privind dezvoltarea României.

Tematicile alese reprezintă repere ale interesului manifestat de mass-media și publicul larg, dar și resurse de dezvoltare pentru viitorul tarii noastre. Urmărind nevoia de normalitate si viziune strategica în abordarea unor astfel de repere, initiațiva își propune să reunească lideri de opinie și exponenți ai zonelor de expertiza vizate, astfel încât proiecția rezultata sa ofere atât oportunitatea unei dezbateri reale pe teme concrete, dar si solutii pentru evitarea unor confuzii sau distorsionări ale situației reale ori ale soluțiilor de care România are nevoie în această perioadă.

Seria de conferințe  include următoarele teme:

  • Importanța preluării de către România a Președinției Consiliului UE. De la 1 ianuarie 2019, Romania preia, pentru prima oara de la momentul aderarii la UE, Presedintia Consiliului UE. O premiera care ofera oportunitatea unei proiectii nationale privind viitorul UE, dar si responsabilitati privind complicata situatie a UE, generata de Brexit, alegerile europarlamentare si negocierile privind Cadrul Financiar Multi-anual.
  • Promovarea capitalului și business-ului autohton. Oamenii de afaceri romani, firmele romanesti reprezinta coloana vertebrala a economiei romanesti. Oportunitățile generate de integrarea in UE si patrunderea pe pietele occidentale implica, totodata, o atentie sporita privind situatia capitalului si mediului de afaceri romanesc.
  • Exodul de inteligență, problemă majoră a României. Tara noastra este printre cele mai afectate de fluxul de emigratie. Milioane de romani au plecat, in ultimii 15 ani, pentru a studia sau munci in special in alte tari europene. Cat de grava este situatia si care sunt solutiile pentru a gestiona aceasta provocare majora, pe fondul scaderii natalitatii si a imbatranirii populatiei? Cum pot fi convinsi sa se intoarca acasa romanii plecati?
  • Locul și Rolul elitelor în conducerea statelor democratice. Societatile moderne sunt rodul unor viziuni generate de elitele acestora. Care sunt formele de implicare in societate a elitelor? Cum pot fi acestea recunoscute si in ce formula optima isi pot asuma rol activ in leadership-ul national?
  • Intelligence-ul – rol și necesitate în societatea modernă. Un stat puternic este protejat de structuri de intelligence eficiente si respectate, atat in tara, cat si in afara acesteia. Care este cadrul de functionare si cum pot fi imbunatatite conditiile de eficienta a acestora? Ce modele poate analiza Romania in acest context, in randul aliatilor sai din structuri similare ale statelor NATO si UE?
  • Importanța învățământului dual profesional în dezvoltarea României moderne. Dezvoltarea economica si trendul investitiilor genereaza pentru Romania nevoia unor centre de invatamant dual profesional conectate la realitatile si dinamica acestor procese. Care sunt exemplele de bune practici existente la nivel national si cum pot fi preluate astfel de repere functionale in alte state membre UE?