Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost celebrată, aşa cum se cuvine, şi de elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. În Sala de conferinţe „Ion Zamfirescu” a unităţii şcolare a avut loc un seminar, în cadrul căruia prof. univ.dr. Cezar Avram, directorul Institutului de Crecetări Socio-Umane „C. Nicolăescu-Plopşor”, şi conf.univ.dr. Mihai Ghiţulescu, de la Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova, au prezentat semnificaţia acestei sărbători. De asemenea, profesorii, elevii şi părinţii s-au prins în „Hora Unirii”, ţinând să marcheze importanţa zilei de 24 ianuarie.