De săptămâna aceasta va fi reluată imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent

0
343

În cadrul Programului Naţional de Imunizare, începând din această săptămână va fi reluată imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, distribuitorul a informat că a rezolvat problema distribuirii vaccinului hexavalent, iar săptămâna aceasta va asigura un necesar de 107.300 de doze, care vor ajunge la direcţiile de sănătate publică pentru a fi distribuite cabinetelor medicale în vederea continuării procesului de imunizare.

În conformitate cu acordul cadru existent, până la sfârşitul acestui an, producătorul trebuie să mai pună la dispoziţia Ministerului Sănătăţii un număr de 500.000 de doze de vaccin. Vaccinul hexavalent va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, cât şi pentru vaccinarea de rutină a nou-născuţilor, conform calendarului. Recuperarea la vaccinare se va realiza, sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin cabinetele medicilor de familie.

Vaccinul hexavalent este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi se administrează gratuit în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, disfuncţionalităţile înregistrate la livrarea vaccinului au fost cauzate de imposibilitatea producătorului de a produce şi livra acest produs în timp util, în această situaţie aflându-se mai multe state, atât la nivel european cât şi mondial.