Hora Unirii, jucată la Valea Stanciului

0
307

În ciuda frigului pătrunzător – ieri-dimineaţă s-au înregistrat minus 15 grade Celsius –, peste 250 de locuitori din comuna Valea Stanciului au participat la manifestările legate de Mica Unire. Ca în fiecare an, ziua de 24 ianuarie a fost prilej de mare sărbătoare, elevii şcolilor din localitate oferind un adevărat spectacol de cântece şi jocuri populare.

Ziua a început cu marşul copiilor şi părinţilor de la Şcoala Horezu-Poenari, care, cu steaguri tricolore şi acompaniaţi de muzică patriotică, s-au deplasat până în faţa Primăriei, unde au fost aşteptaţi de primarul Ovidiu Gângioveanu, dar şi de elevii şi profesorii şcolii din satul Valea Stanciului. Aici, după ce au intonat Imnul Naţional al României, „Deşteaptă-te, române!”, au dat mână cu mână şi au întins o tradiţională Horă a Unirii. Sărbătoarea a continuat, apoi, la Căminul Cultural unde un sobor de trei preoţi a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi la datorie pentru împlinirea idealurilor naţionale ale României.

Spectacol oferit de elevii şcolilor din comună

 Sărbătoarea a continuat cu un spectacol oferit de elevii şcolilor din Valea Stanciului. Îmbrăcaţi în costume tradiţionale, aceştia au recitat poezii patriotice şi au jucat dansuri populare spre încântarea asistenţei care a aplaudat fiecare moment. O surpriză oferită de primărie a fost spectacolul de teatru „Capra cu trei iezi”, susţinut de trupa „Play”.

«Ca în fiecare an, ziua de 24 ianuarie este un prilej de mare sărbătoare în comuna Valea Stanciului. Şi în această dimineaţă (n.r. – ieri dimineaţă) locuitori din toate satele s-au strâns împreună în faţa primăriei unde am intonat Imnul Naţional şi am jucat Hora Unirii. A fost apoi un spectacol oferit de elevii şcolilor din localitate şi piesa de teatru „Capra cu trei iezi”, cu actori de la trupa de teatru „Play”», a precizat Ovidiu Gângioveanu, primarul comunei Valea Stanciului.

Ieri s-au împlinit 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul dintre cele mai importante evenimente din istoria poporului nostru, reprezentând primul pas către înfăptuirea statului naţional unitar român.