Poliţia Română: Paza obiectivelor care operează cu valori verificată de poliţişti

0
414

În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate în domeniul verificării sistemelor de securitate de poliţiştii de la ordine publică, au fost aplicate peste 360 de amenzi, în valoare de aproape 400.000 de lei, după cum anunţă Poliţia Română.

În perioada 13 – 19 decembrie a.c, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii structurilor teritoriale de ordine publică au organizat, la nivel naţional, 426 de acţiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective.

Astfel, au fost controlate 2.353 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi.

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 367 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 381.080 de lei.

De asemenea, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 12 persoane.

Poliţiştii vor continua şi în perioada următoare acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate.