Copii şi bătrâni, ajutaţi de „Crucea Roşie” şi partenerii din program

0
397

crucePentru 151 de copii din mai multe şcoli craiovene, Moş Crăciun a venit înainte de data la care, tradiţional, este aşteptat. S-a întâmplat cu puţin înainte de „Moş Ajun”, iar cadourile au fost oferite de Filiala Dolj a Societăţii Naţionale de „Cruce Roşie” din România, către elevi din Şcolile Gimnaziale „Decebal”, „Nicolae Bălcescu”, „Mihai Viteazul”, „Alexandru Macedonski” (câte 20), „Nicolae Romanescu” (21), „Elena Farago” (30). Beneficiarii provin din familii ce întâmpină probleme materiale, iar pachetele au conţinut produse alimentare şi de igienă. «Acţiunea face parte din Campania „MOBILIZATRON – program de susţinere a comunităţilor”, finanţată de „AUCHAN”, prin SN de „Cruce Roşie”. Campania, care se desfăşoară în perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017, îşi propune sprijinirea a peste 270 de copii şi persoane vârstnice, care nu-şi pot acoperi, prin eforturi proprii, nevoile de bază de hrană şi de igienă. Voluntarii noştri, împreună cu angajaţii partenerului economic vor continua distribuirea de pachete, pe 28 decembrie 100 de persoane vârstnice, aflate în dificultate, primind sprijin», a precizat Maria Vintilă, director al Filialei Dolj a SN de „Cruce Roşie”.