Sub semnul compasiunii

0
163

Exilat vreme de vreo jumătate de veac din agenda sărbătorilor noastre de iarnă, Crăciunul a fost substituit de un uzurpator, cu o falsă aură dospită pe la nişte notariate străine: cu un Moş, Gerilă, pe care nici el şi cu atât mai mult noi n-am avea cine ştie ce motive să ne ofuscăm. Dincolo de gustul perfid identic cu cel al cafelei nechezol şi dincolo de zarva de prin centre urbane, în intimitatea caselor noastre el a continuat să revină, în toată strălucirea tradiţiei. Substituirea onomastică, ticăloasă în determinarea ei, a căpătat nu o dată aspectul unui caraghioslâc nelipsit de un iz umoristic.

Revenit, cu exact 26 de ani în urmă, Moşul (cel Vechi, cel Bătrân şi Neînlocuibilul) şi-a acordat seducătoarea sa menire aerului de libertate la care am ieşit dintr-un tunel îmbâcsit nu de puţine mucegaiuri.

Faptul că tăria Libertăţii s-a dovedit din cale-afară de îmbătătoare e deja o altă poveste. Şi dovada cea mai concludentă că n-am ieşit, cu totul, damful acelei neprihănite beţii se simte încă în mahmureala întinsă peste Ţară şi iscodind în intimitatea multora dintre noi. Mai ales în sacrul moment al Sărbătorii Naşterii Domnului care ne regăseşte sechestraţi, din proprii neputinţe şi prin proprii păcate, prinşi în iţele aceloraşi sentimente de ne-unire; de dezbinare. Motivele nu lipsesc şi, multe şi diverse, denunţă, în origine, tocmai absenţa celei mai curate dintre trăirile promise: comuniunea. Ori, cu o vorbă străveche şi tâlcuitoare, cuminecătura.

Şi vremile sunt altele, grele, uneori indigerabile, alimentate de un capitalism ce-a substituit, la rându-i, pe Dumnezeu cu Banul (religia profitului l-a numit Papa Francisc), meritul cu şmecheria, cunoştinţa cu ignoranţa, miraculoasa doină cu maneaua şi înţelepciunea cu stupiditatea.

De aici, inegalitatea ca un blestem, pierderea simţului pietăţii şi al compasiunii pe care se înălţase, la temelia ethosului străbun, acel sentiment al cumpătării ce ne-a susţinut prin veacuri de mari încercări.

Lăsându-le, o clipă deoparte, să nu le dăm totuşi uitării. Poate că, tocmai în astfel de clipe singulare ale anului, reînviate în memorie, din mărturiile celor ce le-au conservat, în viu grai ori în litera scrisă, a învălui bucuria Crăciunului cu pildele lor sapienţiale n-ar fi deloc zadarnic. Iar Moşul şi-ar regăsi un prilej în plus să ne ia sub protecţia sa sacrală.