Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova au provocat o mică revoltă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, nemulţumiţi de orele de difuzare a programului TV. Grupa de intervenţie a unităţii de detenţie a restabilit ordinea, după ce deţinuţii au distrus mai multe bunuri, iar acum se desfăşoară atât o anchetă internă, la nivelul penitenciarului, cât şi o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova vizând comiterea infracţiunilor de distrugere, ultraj şi abuz în serviciu.
Şapte deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova au stârnit o revoltă în celule, distrugând geamurile, obiectele sanitare şi saltelele, apoi s-au luat la bătaie cu angajaţii unităţii care veniseră să pună capăt protestului. Potrivit reprezentanţilor unităţii de detenţie, scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, puţin după miezul nopţii, a fost pornit de trei deţinuţi nemulţumiţi de programul de difuzare a programului TV, care se opreşte la ora 23.00. Alţi patru deţinuţi supăraţi că agenţii nu ţin cont de cererile lor s-au alăturat protestatarilor şi au început să distrugă mobilierul din camere.
Echipele de intervenţie au fost solicitate pentru a pune capăt protestului, totul s-a încheiat, însă, din câte se pare, trei deţinuţi, dar şi agenţi ai PMS au fost răniţi în incident, astfel că au fost demarate două anchete. Una este internă, desfăşurată de o comisie din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar cea de-a doua este coordonată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, unde a fost deschis un dosar penal în care se fac verificări cu privire la comiterea infracţiunilor de distrugere, ultraj şi abuz în serviciu.
Reprezentanţii Penitenciarului Craiova au confirmat evenimentul şi au precizat că mai multe detalii nu pot fi făcute publice decât la finalizarea anchetei procurorilor. „Este vorba despre trei deţinuţi care au distrus bunurile aflate în camera de deţinere, antrenând în această formă de protest şi alte patru persoane din cadrul secţiei de deţinere în care sunt cazaţi. Aceştia au contestat programul de difuzare a semnalului TV, luni-vineri până la 23.00, sâmbăta până la ora 24.00, iar duminica până la ora 23.00. Imediat după producerea acestui incident, personalul penitenciarului a intervenit, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pentru restabilirea liniştii, a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru efectuarea cercetărilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de distrugere, ultraj şi eventual abuz în serviciu. De asemenea, la nivelul penitenciarului a fost declanşată o cercetare administrativă, pentru a stabili circumstanţele producerii acestui eveniment”, a precizat subcomisar de penitenciare Marian Gînjoveanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Craiova.