Traversăm din păcate o perioadă de zbucium, enervare generală, nelinişte cumplită generată precumpănitor de pandemia de Covid-19, cu cazuistica încărcată, încât puţine şi firave sunt motivele de optimism. Peste această stare de spirit nefastă se mai aşează şi înverşunata luptă politică, specifică unei campanii electorale, dar totuşi în exces, irigată de o duşmănie şi o ură mai îndârjite ca niciodată, care ating şi pietatea noastră. Parcă nimic nu se mai respectă. Unii pe alţii se fac ignoranţi, năuci, incapabili de a pricepe şi a face ceva bun în ţara asta. Nu e mai puţin adevărat că unele declaraţii, de un haz nebun, stârnesc consternarea. Acelaţi politician este un om de treabă, dacă rămâne în tabăra noastră şi un trădător dacă ne părăseşte, primit cu braţele deschise de adversarii politici. Un „ciumat” de la PSD, trecut la liberali devine obligatoriu peste noapte, o persoană de onoare şi respect. Dacă întâmplător citeşti declaraţiile pesedisto-liberalului Mihai Chirică, ani de-a rândul colaboratorul de încredere al primarului pesedist Gheorghe Nechita, de la Iaşi, acum în detenţie, nici nu şti ce să mai crezi, în privinţa dedublării. Vocea cea mai descumpănitoare din tabăra liberală aparţine însă vicepremierului Raluca Ţurcan, aspirantă la auto-depăşire în presupusul devotament faţă de partid şi întrebarea este dacă şi crede în ceea ce proferează cu emotivitate parohială, ca să nu îi spunem „candoare” în spaţiul public. Ce element sănătos ar fi fost Raluca Ţurcan în alte vremuri! De altfel, liberalii aflaţi de un an la guvernare, în pofida unor dificultăţi de netăgăduit în plan sanitar, dar şi economic, mimează un zel patriotic excesiv, încât crezi că înotăm într-o sminteală generală lipsită de orice grăunte mântuitor. Ni se tot vorbeşte de nişte fonduri europene, convenite, care vor veni, dar nu se ştie când cu exactitate şi nimic despre ceea ce vom face „prin noi înşine”. Situaţia este neliniştitoare, dar nimeni nu se simte însă vinovat de nimic. Ţara funcţionează în paradigma unui stat poliţienesc. În urma tragediei de la Piatra Neamţ, dacă am aflat ceva am aflat despre… percheziţii, în rest o ceaţă totală despre cauzele adevărate. N-avem gândurile aprinse la adevăr. Te şi sperie gândul când între patru ochi premierul Ludovic Orban trebuie să discute cu ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, botezat „Grindă”, sau cu alţi miniştri din cabinet, nu prea departe de cel menţionat. Cu toate acestea liberalii rămân convinşi că „poporul îi iubeşte”, nespus, şi mormăitul în batistă, care se mai resimte aparţine pesediştilor, „pleava societăţii” cum a decretat Caramitru „cel mic”, şi nicidecum oamenilor de treabă, care votează din inimă liberalii şi înfruntă cu stoicism vicisitudinile vieţii. Atât de siguri sunt –ce sondaje?- încât Klaus Iohannis ne încredinţează că „după ce PNL va câştiga alegerile” şi se vorbeşte de o majoritate parlamentară confortabilă, va urma o eră nouă. În aceste condiţii a spune „să nu te iei după vorbe” e o imprudenţă. Trebuie să te iei după orice, după orice expresie a derapajului moral şi retoric. Toate sunt semnificative. Şi cum după cele întâmplate la alegerile locale de la Sectorul 1 al Capitalei, s-a pus batista pe ţambal, ar fi culmea să ne facem griji. Mai ales după ce premierul Ludovic Orban a dezvăluit că la apropiatele alegeri parlamentare vor putea vota inclusiv cei aflaţi în zonele carantinate. Iar prin intermediul urnelor mobile îşi vor putea exercita dreptul de vot şi cei aflaţi în izolare. Dar votul „cel gros” va veni din partea diasporei, ca de fiecare dată iubitoare de ţară. Ca să nu ne mai lungim cu vorba, ce vom vota, aia vom avea. Campania electorală continuă, în tăcere, fără mare atractivitate, deşi cei care vor merge la vot ştiu ce au de făcut.
