Liga Campionilor: Bayern Munchen a “legat” două înfrângeri consecutive

1
362

rostovDeja calificată pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor, Bayern Munchen a suferit, aseară, o înfrângere surprinzătoare (2-3) la Rostov, la patru zile după ce a pierdut “Klassiker”-ul contra lui Dortmund şi fotoliul de lider în Bundesliga. Căpitanul echipei, Philipp Lahm, a declarat după meci că partida trebuia câştigată, reproşând neglijenţele din defensivă, fiindcă două goluri s-au marcat în urma unui fault în suprafaţa de pedeapsă şi altul în afara careului. Dar cel mai important meci este cel care urmează şi, sâmbătă, Bayern Munchen va întâlni pe Leverkusen. Coach-ului italian Carlo Ancelotti i se reproşează deja lipsa de personalitate a jocului echipei şi, după toate aparenţele, nici atmosfera din vestiar nu este una deosebită. În pofida absenţelor datorate accidentărilor- Neuer, Robben, Javi Martinez, Vidal – Ancelotti i-a lăsat pe bancă pe Hummels, Xabi Alonso şi Muller, în partida de la Rostov. În plus, defensiva a avut o alcătuire totalmente inedită: Rafinha, Boateng, Badstuber, Bernat, în linia mediană regăsindu-se Lahm, alături de Renato Sanchez, prea puţin folosit în acest sezon. Asediul total din ultimele 20 de minute al echipei bavareze, chiar după intrarea tardivă a lui Muller, n-a adus măcar egalarea, foarte şters Lewandowski, deşi în anumite momente presiunea a fost comparată cu atacul de la Fort Alamo, deşi Stalingradul era mai aproape.

Comments are closed.