33 de tineri fermieri au învăţat cum să facă o agricultură ecologică şi eficientă

0
588

33 de tineri fermieri din cele 14 localităţi care compun Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) Colinele Olteniei – comunele Almăj, Argetoaia, Brabova, Carpen, Cernăteşti, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Greceşti, Işalniţa, Predeşti, Scăieşti, Seaca de Pădure şi Sopot (Dolj), şi comuna Bâcleş (Mehedinţi) – au avut ocazia să afle ultimele noutăţi cu privire la managementul fermei, agricultură ecologică şi protecţia mediului, prin intermediul unui proiect al SC Neiriama Training Solutions SRL. Denumit „Creşterea competitivităţii în domeniul agricol în G.A.L. Colinele Olteniei”, proiectul, care a început la 1 septembrie şi are o valoare de 15.030 euro, este finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.) şi implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (P.N.D.R.), Axa prioritară 4, Măsura 111 „Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe”. La conferinţa de finalizare a proiectului, care a avut loc în comuna Coţofenii din Dos, au participat, printre alţii, directorul executiv al G.A.L. Colinele Olteniei, Mihaela Ceană, directorul Camerei Agricole Dolj, Aurel Stanciu, primarul localităţii gazdă, Vasile Preduca, alături de membrii echipei, formatori şi o parte din cursanţi.

Echipa de proiect, formatorii şi cei 33 de cursanţi

Aşa cum a declarat la conferinţa de presă managerul de proiect Cristina Neicu, din partea SC Neiriama Training Solutions SRL, cei 33 de cursanţi au fost aleşi dintre persoanele care au implementat proiecte pe măsurile 112 „Instalarea tinerilor fermieri” şi 141 „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă” şi care aveau nevoie de astfel de cursuri pentru a-şi putea consolida şi conduce cum trebuie afacerea. Iar interesul a fost atât de mare încât a fost nevoie de suplimentarea numărului de locuri la cursuri. „Iniţial, trebuia să avem 24 de persoane la cursuri, dar am solicitat suplimentarea deoarece am primit o sută de cereri de înscriere. Ne-a surprins şi pe noi foarte plăcut interesul manifestat de tinerii fermieri din cele 14 localităţi componente ale GAL Colinele Olteniei. Astfel, am ajuns de la 24 la 33 de cursanţi”, a explicat managerul de proiect.

Două dintre participantele la curs, de la stânga la dreapta - Şchiopârlan Lelia şi Preduca Aneta

Şi-au înfiinţat mici ferme, iar acum au învăţat să le administreze eficient

Preduca Aneta este unul dintre cursanţi şi am întâlnit-o la conferinţa de presă de finalizare a proiectului. Ne-a povestit că derulează un proiect pe măsura 141 „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă” şi că aceste cursuri au picat ca o mănuşă. „Am înfiinţat o fermă pentru cultura plantelor de câmp, legumicultură şi zootehnie, care are o suprafaţă de 7,35 hectare. Cursurile pe care le-am făcut mi s-au părut foarte utile. Cel mai mult mi-a plăcut cursul de agricultură ecologică, a fost ceva nou şi interesant. Aşa ceva ar trebui să facem şi noi, numai că presupune cam mulţi bani şi nu ne permitem”, a explicat Preducă aneta.

Şi Şchiopârlan Lelia a accesat un proiect pe Măsura 141 şi a înfiinţat o fermă de cultivarea legumelor şi cerealelor, pe o suprafaţă de 8 hectare, aşa că avea mare nevoie de aceste cursuri. „Pe mine cel mai mult de la aceste cursuri m-a interesat partea de contabilitate, dar şi agricultura ecologică. Este foarte importantă, ştim şi noi asta, dar costă cam mult să faci agricultură ecologică”, a precizat Şchiopârlan Lelia.

280 de persoane informate

Pentru ca toţi cei interesaţi să afle de cursurile organizate prin acest proiect, echipa de implementare a organizat 14 întâlniri, câte una în fiecare comună componentă a GAL Colinele Olteniei. „În cadrul acestora, 280 de persoane au fost informate şi conştientizate cu privire la utilitatea informaţiilor pe care le furnizăm prin intermediul cursurilor, dacă vrei să-ţi deschizi o afacere în domeniul agricol ori să-ţi creşti afacerea”, a explicat Cristina Neicu. În final, selecarea cursanţilor s-a făcut în funcţie de suprafaţa de teren pe care o gestionează – iar „cine a avut mai mult teren a avut prioritate”, după cum a subliniat managerul de proiect – şi de domiciliu, care trebuia să fie musai într-una din cele 14 localităţi menţionate.

Cursanţilor li s-a asigurat transport şi masă

Cristina Neicu

Cursurile au avut o durată de 10 zile – din care 5 zile teorie şi 5 zile practică. „Pe perioada cursurilor, cei 33 de cursanţi au avut asigurat transportul din localitatea de domiciliu în localitatea unde s-a desfăşurat pregătirea, precum şi o masă. Pregătirea practică a fost făcută într-o fermă agricolă din comuna Coţofenii din Dos, care îşi susţin activitatea pe baza metodelor prezentate în partea teoretică”, potrivit managerului de proiect Cristina Neicu.

La partea teoretică au fost abordate cinci teme de actualitate în domeniul agricol: managementul fermei, standarde UE în agricultură, agricultura ecologică şi protecţia mediului, diversificarea activităţilor în exploataţiile agricole şi contabilitatea fermei.

Cu ochii spre perioada de programare 2014-2020

Prezent la conferinţa de presă de finalizare a proiectului, directorul Camerei Agricole Dolj, Aurel Stanciu, a declarat că se aşteaptă cu mare nerăbdare programele cu finanţare europeană din perioada 2014-2020, inclusiv în cele 14 localităţi unde s-a implementat proiectul de faţă, „mai ales că zona GAL Colinele Olteniei este una dintre cele mai sărace ale judeţului Dolj”.

La rândul său, primarul comunei Coţofenii din Dos, Vasile Preduca, a ţinut să-şi exprime bucuria cu privire la implementarea acestui proiect în localitatea pe care o conduce, conştient fiind cât de utile vor fi cursurile pentru tinerii fermieri. „Cât de curând, cred eu, în zona noastră, a GAL colinele Olteniei, fiind una colinară, îşi va găsi o mare dezvoltare agricultura ecologică. Eu aşa anticipez”, a explicat edilul.

SC Neiriama Training Solutions SRL este o societate româneasca înfiinţată în anul 2011, ce are ca principal domeniu de activitate organizarea de cursuri de formare profesională, atât în domeniul public, cât şi privat. Până în prezent, firma a oferit servicii de formare profesională pentru un numar de peste 1.500 persoane. Neiriama Training are deja experienţă in implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, Axa 4 LEADER., aflându-se in prezent la cel de al doilea proiect. Primul, intitulat ‘’Creşterea competitivităţii în domeniul agricol în  G.A.L. Sudolt’’, finanţat tot  prin F.E.A.D.R. şi implementat prin P.N.D.R., Axa prioritară 4, Măsura 111 „ Formare profesionalã (training), informare şi difuzare de cunoştinţe”, a avut o valoare totală de 19.470 euro şi s-a finalizat în luna iulie 2014. Acesta s-a adresat tinerilor fermieri de pe teritoriul G.A.L. Sudolt.

Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) Colinele Olteniei este o asociaţie înfiinţată în anul 2013, care are în componenţă 64 de membri, între care Consiliul Judeţean Dolj, comunele Almăj, Argetoaia, Brabova, Carpen, Cernăteşti, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Greceşti, Işalniţa, Predeşti, Scăieşti, Seaca de Pădure şi Sopot – din Dolj, şi comuna Bâcleş din  Mehedinţi, şi 49 de membri din domeniul privat şi societatea civilă, după cum a explicat directorul executiv Mihaela Ceană. Până acum, asociaţia a depus şi implementat sau sunt în curs de implementare 38 de proiecte, în valoare totală de 2,534 milioane euro. Populaţia totală a teritoriului GAL Colinele Olteniei este de 35.658 locuitori, iar suprafaţa totală este de 792,3 km.