Protestul unioniştilor s-a încheiat. Manifestanţii au strâns corturile din Piaţa Universităţii

0
56
             Cei aproximativ 100 de maifestanţi unionişti care au dormit noaptea dinspre sâmbătă spre duminică în corturi lângă fântâna din Piaţa Universităţii au strâns corturile şi au încheiat protestul, în urma discuţiilor dintre liderul mişcării şi reprezentanţii partidelor politice.

protest           Liderul unioniştilor, George Simion, a anunţat că ,,fraţii basarabeni vor porni spre casă în această seară”, dar mişcarea unionistă din România va continua să aibă întâlniri cu liderii politici pentru a introduce tema unirii pe agenda principală a viitoarei guvernări. El a precizat că următoarea mişcare unionistă va avea loc pe 1 decembrie la Bruxelles, în faţa Parlamentului European. “Sunt mulţumit 100% de ce am obţinut astăzi din partea majorităţii partidelor, însă cred că este un început de a construi. Fiecare partid şi-a asumat câte o bucăţică din planul de reîntregire naţională, a fost şi presa acolo, acum rămâne să îşi îndeplinească fiecare bucăţica şi marea provocare va fi să îi punem pe toţi la aceeaşi masă pentru dezideratul de unire”, a declarat George Simion, liderul unioniştilor.

Aproximativ 100 de maifestanţi unionişti au dormit noaptea dinspre sâmbătă spre duminică în corturi lângă fântâna din Piaţa Universităţii, cerându-le politicienilor români să adopte unirea României cu Basarabia drept prioritate naţională. Liderii manifestanţilor au avut, până la momentul transmiterii ştirii, întâlniri cu reprezentanţii PMP, ALDE şi PSD. Solicitările prezentate de liderul unioniştilor, George Simion, sunt legitime, a declarat duminică senatorul PSD Ecaterina Andronescu după întâlnirea cu reprezentanţii platformei unioniste ”Acţiunea 2012”.

Andronescu a anunţat că PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului pe tema unirii României cu Republica Moldova. ”Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea să includem acest lucru şi în programul pe care noi îl definitivăm în aceste zile”, a spus ea.

ALDE a cerut duminică demisia ministrului Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, pentru modul în care reprezentanţii MAI au procedat în cazul incidentelor de la marşul unioniştilor. ”ALDE condamnă ferm atitudinea pe care reprezentanţii ministerului de Interne au avut-o la mitingul de ieri. (…) Cred că se putea găsi o cale a dialogului şi intervenţia de ieri putea fi evitată. O demisie ar fi mai mult decât un gest de responsabilitate, de asumare, dl Tudorache a procedat greşit”, a spus copreşedintele ALDE Daniel Constantin în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a propus, ieri, înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea. “Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (…) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie”,a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.