Migranţi: Ziua Z pentru evacuarea “Junglei” din Calais

0
47

333“Jungla” de la Calais, imensa tabără de migranţi improvizată în nordul Franţei, va fi evacuată începând de astăzi, 24 octombrie 2016, cu speranţa de a pune capăt acestui simbol al eşecului Uniunii Europene în faţa crizei migratorii, comentează France Presse.

Între 6.000 şi 8.000 de bărbaţi, femei şi copii aşteaptă de luni de zile în această tabără improvizată rezolvarea situaţiei lor, care pentru cei mai mulţi înseamnă speranţa de a traversa Canalul Mânecii.

Încă din zorii zilei, autocare îi vor transporta spre centre de primire, răspândite pe întreg teritoriul Franţei. Circa 1.250 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru a asigura desfăşurarea fără incidente a operaţiunii.

“Noi speram toţi să mergem în Regatul Unit, dar asta s-a terminat acum”, spune un ethiopian de 30 de ani. “Dar, pe de altă parte, evacuarea este binevenită pentru că acest loc nu este confortabil pentru nimeni”, adaugă el.

Din cauza insecurităţii şi a exasperării populaţiei locale, tabăra de la Calais devenise un fel de abces social, otrăvind dezbaterea în jurul imigraţiei şi suscitând tensiuni între Paris şi Londra. La sfârşitul lunii septembrie, guvernul socialist a anunţat desfiinţarea ei.

Provocarea este majoră, dar autorităţile — care asigură că dispun de 7.500 de locuri de cazare — speră să evacueze “Jungla” în cel mult o “săptămână”. De luni până miercuri, 145 de autocare vor transporta migranţii spre aproape 300 centre de primire. Iar de marţi, buldozerele vor începe să distrugă corturile şi barăcile.

Duminică, pliante redactate în mai multe limbi au fost distribuite migranţilor pentru a preciza desfăşurarea operaţiunii şi a încerca o ultimă dată să-i convingă pe cei care nu vor să plece.