Slovenia ia în considerare construirea unui gard antiimigraţie la frontiera cu Croaţia

0
461

Slovenia ia în considerare construirea unui gard la frontiera cu Croaţia pentru a împiedica imigranţii să mai pătrundă în ţară în cazul în care UE nu va oferi statului sloven asistenţa necesară pentru gestionarea crizei migraţiei, susţine premierul sloven, Miro Cerar. “Luăm în considerare, în mod egal, această opţiune, dar acest moment nu a venit încă. Sperăm într-o soluţie europeană, dar dacă ne pierdem speranţa la acest nivel, dacă duminică (la summitul UE convocat pentru gestionarea crizei migraţiei) nu obţinem (ajutor) suficient, atunci totul va fi posibil pentru că vom fi fost lăsaţi de unii singuri”, a declarat Miro Cerar la televiziunea publică slovenă, în cursul nopţii de joi spre vineri. Slovenia speră să obţină în cadrul summitului de duminică de la Bruxelles un ajutor financiar de 140 de milioane de euro, precum şi asistenţă logistică şi umanitară pentru a face faţă fluxului de imigranţi. Slovenia pledează, de asemenea, pentru un control mai eficient la frontiera dintre Grecia şi Turcia, măsură convenită de cele 28 de state membre ale UE, dar care întârzie să fie implementată. La summitul de duminică de la Bruxelles, convocat de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au fost invitaţi să participe reprezentanţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Germania, Grecia România, Serbia, Slovenia şi Ungaria. Până vineri dimineaţă, 47.510 de imigranţi au intrat în Slovenia, la o săptămână de la închiderea frontierei dintre Ungaria şi Croaţia. Dintre aceştia, 9.339 de imigranţi au sosit în ultimele 24 de ore. Joi, ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, aflată în vizită la punctul de frontieră din Spielfeld, prin care intră în Austria majoritatea imigranţilor care provin din Slovenia, a solicitat, de asemenea, ca UE să “construiască o fortăreaţă europeană”. Însă astfel de propuneri sunt dezaprobate de ministrul social-democrat al Apărării din Austria, Gerald Klug, care le denunţă numindu-le “erori ale aprecierii politice”. Aproximativ 7.000 de imigranţi au intrat, joi, în Austria din Slovenia, potrivit cifrelor publicate vineri de poliţia austriacă. În plus, alte 4.500 de persoane aşteptau, ieri dimineaţă, să intre în Austria în punctul de frontieră de la Spielfeld.