Statele Unite au început testarea clinică a unui vaccin experimental canadian împotriva Ebola

0
310


Institutul american pentru Sănătate (NIH) a anunţat că a început testarea clinică a unui vaccin experimental canadian împotriva virusului Ebola. Vaccinul “VSV-ZEBOV” este cel de-al doilea care face obiectul unor teste clinice în Statele Unite. “Este urgent să avem un vaccin pentru protecţia oamenilor împotriva infectării cu virusul Ebola”, a subliniat directorul Institutului american pentru alergii şi boli infecţioase (NIAID), Anthony Fauci. “NIH salută colaborarea cu Departamentul Apărării în vederea desfăşurării unor teste clinice pentru un alt vaccin împotriva Ebola. Este încurajator”, a adăugat el, într-un comunicat. La începutul lunii septembrie, NIH a început testarea clinică, cu un grup de 20 de voluntari, a unui vaccin dezvoltat în colaborare de NIAID şi laboratorul britanic GlaxoSmithKline (GSK). Primele rezultate cu privire la eficienţa vaccinului vor fi anunţate până la sfârşitul anului. La rândul său, Institutul american de cercetare al armatei Walter Reed (WRAIR) va desfăşura un test clinic cu o singură doză din vaccinul experimental canadian. Vaccinul a fost dezvoltat de cercetătorii de la Agenţia de Sănătate publică din Canada şi Laboratorul Naţional de microbiologie şi a fost brevetat de compania americană NewLink Genetics Corp, cu sediul în Ames, în statul Iowa. Primele rezultate ale testelor clinice ale vaccinului canadian urmează, de asemenea, să fie disponibile până la sfârşitul anului. De asemenea, Canada a expediat, luni, un prim lot de doze ale vaccinului experimental anti-Ebola către spitalele din Geneva, unde urmează să fie testat pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Rwanda a anulat, ieri, controalele impuse călătorilor veniţi din Spania şi Statele Unite ale Americii, verificări anunţate cu o zi înainte pentru a preveni intrarea virusului Ebola în ţară, a anunţat ministrul Sănătăţii, Agnes Binagwaho, informează AFP. Ministrul le-a cerut, miercuri, persoanelor aflate pe teritoriul Rwandei şi care au călătorit în Spania sau Statele Unite cu trei săptămâni înainte de sosirea lor în ţară să le comunice autorităţilor timp de 21 de zile starea lor de sănătate. Însă preşedintele rwandez, Paul Kagame, a criticat public pe Twitter iniţiativa lui Agnes Binagwaho, pe care a acuzat-o că a acţionat fără să se gândească. Cu toate acestea, pasagerilor din Sierra Leone, Liberia şi Guineea (ţările cele mai afectate de Ebola) li se interzice intrarea în Rwanda, cu excepţia cetăţenilor rwandezi plasaţi în carantină timp de 21 de zile de la sosire.