Lexemburghezul Jean Claude Juncker, noul preşedinte al Comisiei Europene cu data de 1 noiembrie a.c., şi-a trecut „echipa” de comisari europeni, miercuri, 22 octombrie a.c., prin Parlamentul European, fără dureri de cap, cu 423 voturi „pentru” (conservatori – PPE, socialişti – PES, şi liberali – ALDE) din 699 de europarlamentari. S-au înregistrat 209 voturi „contra” şi 67 de abţineri. Aşadar, „Comisia Juncker” succede celei a lui „Barroso 2” (2009-2014) şi intrarea ei în funcţie ţine seama de întârzierea de trei luni a precedentei. Din capul locului, cum se spune, Jean Claude Juncker a asigurat miercuri asistenţa: „Eu nu voi fi valetul Consiliului European”. Interesantă afirmaţie. Şi nu se poate crede că noul preşedinte al CE nu ştie ce spune şi pe ce se bazează. Comisia Juncker a câştigat în greutate politică, preşedintele său ţinând seama – aşa cum menţionam anterior – la distribuirea comisarilor pe portofolii de scorul partidului pe care îl reprezintă în alegerile europarlamentare din luna mai a.c.. Acest plus de legitimitate îi conferă posibilitatea unei reechilibrări în raportul de forţe cu Consiliul: Comisia Europeană nu poate funcţiona fără reuniunea şefilor de stat, dar ea este legată, în egală măsură, şi de Parlament, care i-a dat votul de învestitură. Moştenirea Barroso nu este deloc agreabilă pentru succesorul acestuia, a cărui prioritate numărul unu, deja anunţată, este combaterea şomajului. Eurostat a estimat în luna august circa 24 milioane de europeni care n-au loc de muncă. „Fie îi recâştigăm pe cetăţenii Europei, reducând drastic nivelul şomajului şi oferind tinerilor o perspectivă europeană, fie eşuăm”, a spus Juncker în faţa europarlamentarilor. De altfel, între cele cinci priorităţi ale sale „politicile care să creeze locuri de muncă” se află pe primul loc. În ceea ce priveşte România, nu excludem ca noul preşedinte al CE, fost premier al Luxemburgului timp de 18 ani, ex-preşedinte al Eurogrupului, să aibă o altă abordare, mult mai benefică. În următorii cinci ani, România, ca ţară monitorizată prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), nu va mai fi sub lentilele Vivianei Reding, de multe ori greu de înţeles, ci sub atenţia a doi politicieni de centru-stânga, comisarul ceh pentru Justiţie, Vera Jurova, şi „mâna dreaptă” a lui Juncker, prim-vicepreşedintele CE, olandezul Frans Timmermans, însărcinat cu Drepturi Fundamentale. Cu un comisar european căruia i s-a atribuit portofoliul Politicilor Regionale, considerat unul cu greutate, Corina Creţu, bine văzută în grupul PES, România este la masă, cum se spune, dar totul depinde de ceea ce face la ea acasă. Mai exact, de cum îşi gestionează treburile interne. Asta însemnând economie, justiţie, educaţie, sănătate şi aşa mai departe. Şi, în egală măsură, stingerea scandalurilor necurmate, exportate şi la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European.
