S-a înecat în lacul din Parcul Romanescu

0
804

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Craiova, a fost scos, de pompierii craioveni, ieri, din apa lacului din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Trupul neînsuflețit a fost observat de polițiștii comunitari, care au sunat după ajutoare. Polițiștii Secției 2 Craiova fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a decedat bărbatul.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, ieri, în jurul orei 11.30, colegii de la Poliția Locală Craiova i-au anunțat că au observat un cadavru plutind în lacul din Parcul Nicolae Romanescu. Au luat legătura cu reprezentanții ISU Dolj, la fața locului fiind trimis un echipaj al Detașamentului 2 Craiova, cu o barcă. Echipa de intervenție a reușit recuperarea trupului neînsuflețit, care a fost adus la mal, reușindu-se identificarea sa. S-a stabilit că este vorba despre Vasile Popa, în vârstă de 72 de ani, iar cadavrul nu prezenta urme de violență. Trupul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii Secției 2 Craiova au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care bărbatul și-a pierdut viața.

„Pe trupul neînsuflețit nu au fost observate urme de violență, însă cadavrul a fost depus la morgă pentru efectuarea necropsiei. În cauză se fac cercetări pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs decesul”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.