Supercupa Europei, azi, la Budapesta

0
441

Bayern Munchen, câştigătoarea Ligii Campionilor, şi FC Sevilla, câştigătoarea Ligii Europa, joacă în seara aceasta, de la ora 22.00, la Budapesta, pentru Supercupa Europei. Partida va avea loc pe arena Puskas Ferenc, după ce inițial fusese programată pe Estádio do Dragão din Porto, pe 12 August. Este primul meci cu spectatori într-o competiţie europeană, după pauza de pandemie, accesul fiind permis în limita a 30 la sută din capacitatea stadionului. Fanii trebuie să se afle la cel puţin 1,5 metri distanţă unii faţă de alţii, să poarte mască tot timpul, să îşi dezinfecteze mâinile oricând este posibil, să se supună măsurării temperaturii corporale la intrarea în stadion şi să respecte locurile alocate de UEFA.

Bayern Munchen a mai jucat de patru ori pentru Supercupa Europei, reuşind o singură victorie, în 2013. FC Sevilla a jucat de cinci ori şi a câştigat tot doar o dată, în 2006.

Echipe probabile:

Bayern: Neuer – Lucas Hernandez, Boateng, Alaba, Davies – Goretzka, Kimmich – Sané, Müller, Gnabry – Lewandowski. Antrenor: Hans-Dieter Flick

FC Sevilla: Bounou – Navas, Koundé, Diego Carlos, Escudero – Rakitić, Fernando, Jordán – Suso, En-Nesyri, Ocampos. Antrenor: Julen Lopetegui

Meciul va fi arbitrat de englezul Anthony Taylor.