Semnal de alarmă venit din partea sindicaliştilor, în ceea ce priveşte concursul pentru postul de director în învăţământ

0
302

4Unul dintre cele mai reprezentative sindicate din învăţământul preuniversitar din România – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte susţinerea concursului pentru posturile de director, respectiv director-adjunct în unităţile şcolare.

 Reprezentanţii FSLI consideră că graba cu care se organizează concursul de directori nu va conduce la depolitizarea acestor funcţii, ci va avea consecinţe negative asupra beneficiarilor primari ai educaţiei, elevii. S-a emis şi un comunicat de presă în acest sens, semnat de preşedintele FSLI,  Simion Hăncescu. „Organizarea concursului, în acest moment, în contextul legislativ actual, nu va conduce la depolitizarea funcţiilor de director li director-adjunct, în condiţiile în care doi dintre membrii comisiei de concurs sunt reprezentanţi ai administraţiei publice locale, unul al inspectoratului şcolar judeţean, iar cei doi reprezentanţi ai cadrelor didactice din unitatea şcolară sunt minoritari şi nu au nici rol decizional, nici determinant în desfăşurarea concursului. Nu poţi institui interdicţii de ocupare a funcţiei de director, după câştigarea concursului, pe considerentul că soţul/soţia sau o rudă de gradul I este angajat la nivelul instituţiei de învăţământ pentru care a candidat sau exercită o funcţie de îndrumare şi control la nivel de inspectorat sau, după caz, la Casa Corpului Didactic, Palatul Copiilor, Cluburile Sportive Şcolare. O asemenea interdicţie nu este prevăzută în Legea educaţiei naţionale sau printr-un alt act normativ. Amintim MENCS că un ordin de ministru nu este superior legii. Apreciem că numirile în funcţiile de conducere nu se pot face, dacă nu se doreşte bulversarea sistemului, decât la început de an şcolar. FSLi se delimitează de previzibilul eşec alacestui concurs, iar comunicatul semnat de preşedintele FSLI, prof.  Simion Hăncescu, este cât se poate de elocvent”, a declarat prof.  Constantin Rada, preşedintele Filialei Dolj a FSLI.