Opt pompieri au murit în timp ce stingeau un incendiu la un depozit din Moscova

0
371

1275617Opt pompieri, despre care anterior se spunea că au dispărut în timp ce stingeau un incendiu la un depozit din estul Moscovei, au fost găsiţi morţi, a declarat pentru agenţia Tass o sursă din cadrul Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă. “Trupurile a opt pompieri au fost găsite”, a declarat sursa. “Am sperat până în ultima clipă că sunt în viaţă”. Biroul de presă al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că pompierii au stins incendiul la depozitul de mase plastice. Purtătorul de cuvânt al ministerului a spus că pompierii au prevenit, de asemenea, explozia a 30 butelii de gaz de uz casnic şi au descărcat 67 de kilograme de amoniu de la instalaţia compresorului.