Magnitudinea cutremurului produs în Vrancea a fost revizuită la 5,3

0
273

cutremurMagnitudinea cutremurului care a avut loc sâmbătă dimineaţă în zona Vrancea a fost revizuită la 5,3, anunţă pe Twitter Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Magnitudinea anunţată iniţial a fost de 5,6, preluată şi de agenţia americană United States Geological Survey (USGS).

Potrivit USGS, seismul s-a produs la orele 02.11, la şapte kilometri vest de comuna Nereju, judeţul Vrancea, la o adâncime de 88,3 kilometri.

Cutremurul a fost resimţit puternic în Bucureşti şi Republica Moldova, potrivit martorilor oculari.

În luna septembrie, în România au avut loc peste 25 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 4,3 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter şi s-a înregistrat în data de 29 martie, în judeţul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti.