Dermatologi din toată Oltenia, aşteptaţi la Craiova

0
367

La sfârşitul acestei săptămâni, specialiştii în dermatologie din cele cinci judeţe ale Olteniei îşi dau întâlnire la Craiova pentru a discuta probleme de actualitate din dermatologia pediatrică. Întâlnirea medicilor olteni vine în contextual în care tot mai mulţi pacienţi ajung la clinica de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova.

Virgil Pătraşcu

Sâmbătă şi duminică va avea loc, la Craiova, Conferinţa de toamnă a Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia (ADO), la care vor participa medici din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinți. Programul științific al actualei conferințe cuprinde 30 de lucrări care sunt publicate în volumul conferinţei.

Potrivit specialiştilor, multe boli dermatologice din perioada adultă se întâlnesc și la copii. Unele dintre ele, cele cu evoluție cronică – dermatita atopică, psoriazisul – pot debuta în perioada copilăriei, continuându-și adesea evoluția dincolo de această perioadă. În plus, genodermatozele rămân încă afecțiuni pentru întreaga viață, neputându-se vorbi azi de o terapie genică curativă.

Ultimele noutăţi din aria dermatologiei pediatrice sunt dezbătute în cadrul conferinţei

Principalul motiv al alegerii temei „Actualități în dermatologia pediatrică” l-a reprezentat complexitatea patologiei dermatologice la copil. „Desigur, nu vom epuiza într-o singură conferință toate problemele legate de bolile dermatologice pediatrice, inclusiv impactul acestora asupra creșterii și dezvoltării armonioase a copilului. La finalul conferinței, sperăm ca fiecare dintre participanți să cunoască particularitățile clinico-evolutive ale celor mai frecvente afecțiuni dermatologice pediatrice, în vederea diagnosticării cât mai rapide și pentru alegerea terapiei optime. Această manifestare reprezentă un  schimb de experiență fructuos  între medicii dermatologi din zona Olteniei”, a declarat prof. univ. dr. Virgil  Pătraşcu, președintele Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia.

Colegiul Medicilor din România acordă pentru această conferință 12 Credite Educație Medicală Continuă.