
“Spectacolul, aflat la cea de-a 26 ediție, se va desfășura la cele mai înalte standarde culturale și artistice. Vor concura tineri soliști vocali și instrumentiști, care trebuie să impresioneze atât juriul, cât și publicul, pentru a obține premiile din concurs. În seara de gală, alături de concurenții declarați câștigători, pe scenă vor urca și cunoscuți interpreți de muzică populară.
Preselecția va avea loc pe 6 septembrie, iar spectacolele se vor desfășura pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu”, în perioada 8-10 septembrie.
Festivalul „Maria Tănase” a devenit o tradiție pentru noi, un eveniment de înaltă clasă, recunoscut de specialiștii din domeniu și o adevărată rampă de lansare pentru tinerii artiști”, a declarat Cosmin Vasile.