Spania: Guvernul lansează procesul de exhumare a lui Franco

0
455

Guvernul socialist spaniol, condus Pedro Sanchez, a aprobat astăzi decretul care permite exhumarea rămășițelor pământești ale fostului dictator Franco din mausoleul ridicat în Valle de los Caidos (Valea celor căzuți), o decizie care divizează Spania. Învingător în teribilul Război civil spaniol (1936-1939), după o  lovitură de stat contra celei de-a doua republici, Franco a condus țara cu mână forte până la moartea sa în 1975. El a fost înmormântat într-un complex monumental situat la 50 km de Madrid, un mausoleu care are o cruce de 150 m înălțime care găzduiește corpurile a circa 27.000 de combatanți franchiști și a 10.000 de opozanți republicani, fiindcă dictatorul a prezentat locul ca unul de reconciliere. Se spune că 20.000 de prizonieri politici au participat la construcția complexului monumental între 1940 și 1959. Potrivit cifrelor Patrimoniului național, care gestioneză mausoleul, 38.236 l-au vizitat în luna iulie, față de 23.135 în iunie. Discuțiile sunt aprinse fiindcă decretul adoptat astăzi în Consiliul de Miniștri trebuie însușit de Parlament, unde socialiștii pot conta de voturile Podemos, independentiștilor catalani și naționaliștilor basci pentru a face majoritate. Soluția plauzibilă oferită de guvern este transferul rămășițelor în cavoul familiei din cimitirul Pardo, de lângă Madrid. Dar familia se opune ca rămășițele să părăsească mausoleul.