Luiz Inacio Lula da Silva, ex-președinte al Braziliei (2003 – 2010), care ispăsește o pedeapsă de 12 ani, la o închisoare din Curitiba, pentru corupție și spălare de bani, figură istorică a stângii din țara sa, conduce detașat în sondajele pentru alegerile prezidențiale din luna octombrie. Cu 40% din intențiile de vot ale brazilienilor, aproape dublu față de principalul urmăritor, fostul președinte ar fi votat, în actualul stadiu, de 57 milioane de brazilieni. El este singurul din cei 13 candidați care nu a participat la primele două dezbateri televizate, din debutul actualei campanii electorale. Trei sondaje din această săptămână l-au dat cu 37-39% din intențiile de vot, aproape cu 10% în plus față de luna trecută, deși justiția electorală l-ar putea descalifica până la 17 septembrie. „Poporul îl vrea pe Lula!”, proclamă Partidul Muncitorilor (PT), o figură centrală pe scena politică braziliană, după sfârșitul dictaturii militare (1964-1985). Un comitet de experți ai Organizației Națiunilor Unite (ONU) a decretat: ”Brazilia trebuie să ia toate măsurile necesare ca Lula să-și exercite drepturile politice după încarcerarea sa. Adică, inclusiv accesul la presă, al său și al partidului său”. Decizia are o valoare simbolică, înainte de toate, fiindcă accentuează discursul despre ilegitimitatea sancționării lui Lula.