ANAF prelungeşte programul de lucru pentru recuperarea zilelor din minivacanţa de Sf. Maria

0
352

ANAF a decis să prelungească programul de lucru în perioada 20 august – 7 septembrie, pentru recuperarea celor două zile libere acordate de Guvern, în perioada 16-17 august, cu ocazia minivacanţei de Sfânta Maria.

Astfel, de luni până vineri programul ANAF şi al administraţiilor judeţene aflate în subordinea acestuia va fi prelungit. În primele patru zile din săptămână programul va fi prelungit cu o oră, urmând ca vineri să fie prelungit doar cu o jumătate de oră, a precizat Sabina Zereş, purtător de cuvânt ANAF, pentru ZF.

Astfel, activitatea sediului central ANAF până pe 7 septembrie se va desfăşura în intervalul 8:30-18:00, pentru primele patru zile din săptămână, iar în zilele de vineri, programul va fi 8:30-15:45. În cazul administraţiilor judeţene, programul este 8:00-16:30 de luni până joi, iar vineri este 8:00-14:50.

La începutul lunii august, guvernul Dăncilă a decis ca zilele de 16 şi 17 august, care au urmat sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului din data de 15 august, să fie zile libere pentru sectorul bugetar. Oficialii au anunţat că zilele libere trebuie recuperate în 25 august şi 1 septembrie, zile de sâmbătă, sau prin prelungirea programului normal de lucru. (Sursa: Mediafax)