Medicii vor picheta Ministerul Sănătăţii

0
383

Nemulţumiţi de majorarea salariilor cu 25 la sută, medicii anunţă că vor picheta Ministerul Sănătăţii pe data de 1 septembrie a.c. La protest sunt aşteptate cadre medicale din toată ţara, dar şi pacienţii care sunt de acord cu revendicările salariaţilor din sistemul sanitar.

Medicii cer dublarea salariilor într-o singură tranşă – nu până în 2017, cum anunţase Guvernul în urmă cu o săptămână. Cadrele medicale nu renunţă însă nici la revendicările privind îmbunătăţirea  condiţiile de muncă, ceea ce presupune în opinia lor dotarea spitalelor cu echipamentele necesare şi rezolvarea problemei deficitului de personal. Alte solicitări sunt legate decontarea transportului în comun public sau privat până la locul de muncă şi de la locul de muncă, plata gărzilor să nu mai fie impozitată, aşa cum este în prezent, iar programul de lucru să fie de maximum 48 de ore pe săptămână, cu posibilitatea ca acesta să se echilibreze în funcţie de durata intervenţiilor medicilor. Guvernul anunţase marţea trecută că, de la 1 octombrie, salariile din sectorul medical vor creşte cu 25%, estimarea impactului bugetar pe un an fiind de 1,7 miliarde de lei.

32.000 pe Facebook

Pe Facebook, în cadrul unui grup de iniţiativă la care au aderat aproape 32.000 de membri, medicii ameninţă că vor declanşa chiar greva generală dacă revendicările nu le vor fi rezolvate. Medicii acuză o degradare a climatului de lucru din sistemul sanitar românesc argumentând prin migraţia masivă a cadrelor medicale către alte ţări, dar şi prin faptul că pacienţii sunt profund nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi în sistem. În ultimii şapte ani, peste 18.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au părăsit sistemul sanitar românesc pentru a profesa în spitalele din străinătate, motivaţia principală fiind salarizarea foarte slabă şi condiţiile proaste din spitale. Salariul unui medic rezident, de exemplu, este de 1.600 lei, iar al unui medic primar, de deciziile căruia depind vieţile dintr-o întreagă secţie, este în jur de 2.200 lei. Pentru pregătirea acestora statul român ar fi investit nu mai puţin de 3,5 miliarde de euro.

Pe grupul creat pe Facebook – „Medici gata de greva generală. Solicităm salarii decente!” –, ce înregistrează în permanenţă membri noi, cadrele medicale prezintă revendicările: ‎„Nu mai vrem să fim complicii celor care nu doresc redresarea sistemului sanitar! Nu mai vrem să asistăm la degradarea climatului de lucru, a relaţiei medic-pacient! Nu mai vrem să «cârpim» actul medical pe motiv că «merge şi aşa»! Nu mai merge! Atentăm la viaţa pacientului dacă acceptăm improvizaţii în diagnosticul şi tratamentul bolilor! Nu vrem să facem rabat de la principiile de diligenţă, competenţă, prudenţă din Codul Deontologic al medicilor din ţara noastră! Nu mai vrem să fim agresaţi fizic şi verbal când încercăm să salvăm vieţile pacienţilor noştri! Nu mai vrem ca opiniile noastre să fie ignorate de decidenţi! A le ignora înseamnă complicitate la încălcarea drepturilor pacientului! Nu vrem şpagă! Vrem ca societatea să recunoască eforturile noastre şi să le recompenseze după merit! Nu am ales cariera medicală cu gândul la şpagă, ci pentru a salva vieţi şi pentru aceasta am făcut şi facem sacrificii, de care nu ne plângem, pentru că nimic nu se compară cu satisfacţiile oferite de salvarea de vieţi!‎”.

Plăţile suplimentare de la pacienţi rămân o problemă

O altă problemă aprig discutată în ultimele săptămâni este cea legată de plăţile informale pe care medicii le primesc de la pacienţi. Potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), publicată pe 5 august a.c. în Monitorul Oficial, medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor, această practică fiind în dezacord cu normele penale aflate în vigoare. „Stabileşte că fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art.175 alin.1 lit. b teza a ll-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin.1 teza I-a din Codul penal”, au hotărât magistraţii instanţei supreme.

Potrivit deciziei ICCJ, chiar dacă în articolul 34 alineatul 2 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului se arată că „pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”, medicul nu le poate accepta, deoarece legea interzice totodată primirea unor plăţi suplimentare sau donaţii de către aceştia din urmă.