Din nou despre democraţie, drepturile omului şi securitatea cetăţeanului

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) promovează din nou un proiect de lege, declarat neconstituţional în 2009, care obligă operatorii telecom să stocheze, pentru şase luni, anumite date privind apelurile telefonice, SMS şi email-uri, care vor putea fi transmise organelor judiciare sau de siguranţă naţională. Ministerul încearcă să evite astfel continuarea procedurii de înfringement declanşate de UE, prin transmiterea de către CE a unui aviz motivat. Datele vor permite urmărirea şi identificarea sursei şi destinaţiei unei comunicări, a datei, orei şi duratei acesteia, precum şi tipul de comunicare, al echipamentului şi locaţiei acestuia şi vor putea fi transmise organelor judiciare sau cu atribuţii de siguranţă şi securitate naţională, la cererea acestora, “de îndată, dar nu mai mult de 48 de ore” (n.r de la solicitarea acestora).

Analizând, însă, comparativ textul proiectului de lege propus de MCSI şi cele adoptate de alte state europene, remarc faptul că România propune una dintre cele mai puţin invazive norme asupra viaţa private, reglementările acesteia nefiind exhaustive, limitând şi precizând în mod clar infracţiunile la care se aplică. În Polonia şi Spania, de exemplu, durata până la care trebuie păstrate datele este de 24 de luni, iar Olanda, care se declară un „campion” al drepturilor omului, a extins-o până la 12 luni.

O dezbatere publică este imperios necesară

Dacă readucem în atenţie discuţiile aprinse de acum doi ani pe această temă, în mod sigur o dezbatere publică merită atenţia, cel puţin pe două direcţii: cât este de importantă această lege pentru gestionarea unor fenomene infracţionale care îngrijorează, deopotrivă, statul şi cetăţeanul, care se confruntă cu ameninţări tot mai complexe şi mai grave, şi cât de restrictive sunt normele acestui proiect de lege faţă de actele adoptate deja de restul statelor europene. Căci, trebuie menţionat, facem parte din „selectul” grup de 4 state în care această directivă nu a fost implementată încă în legislaţia naţională, alături de Germania, unde dezbaterile privind o formă a actului normativ sunt în plină desfăşurare, Suedia, unde legea a fost adoptată, dar punerea sa în aplicare a fost amânată cu un an din cauza disputelor politice interne, dar şi Austria şi Slovacia, unde s-au stabilit deja termene pentru intrarea în vigoare a noilor norme.

Cazul din Norvegia ar trebui să ne pună pe gânduri…

Poate că, în România, pericolul terorismului nu este chiar atât de vizibil încât să poată fi utilizat ca argument pentru adoptarea acestei legi, dar fenomene precum corupţia sau crima organizată, înşelăciunea, tâlhăria, pornografia infantilă şi evaziunea fiscală sunt, din nefericire, mult prea cunoscute cetăţeanului şi omului legii, deopotrivă. Cel mai recent caz, care a şocat întreaga Europă, în care un dezechilibrat mintal, utilizând Internetul, a reuşit chiar să distrugă, la nivel simbolic, un model de toleranţă şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale (mă refer aici la Norvegia, unde se decernează premiul Nobel pentru pace) poate reprezenta un punct de plecare al oricărei discuţii pe tema propusă, în condiţiile în care, pe plan local, se discută de accesarea schimburilor de mesaje virtuale fără un mandat prealabil.

În propunerile ONG-uri apar uşoare contradicţii

Trecând în revistă propunerile ONG-urilor care au analizat textul proiectului de lege şi  l-au declarat, în continuare, neconform cu Constituţia, se remarcă o uşoară contradicţie. În legea anterioară, declarată neconstituţională, exista un paragraf referitor la excepţiile de la prevederile legii (posibilitatea procurorilor de a solicita, în cazuri speciale, datele în absenţa mandatului de la judecător). Ideea de existenţă a excepţiilor în această lege a fost îndelung criticată de „câinii de pază” ai democraţiei româneşti, precum APADOR-CH. Or, aceştia propun ca, în proiectul actual, să fie inserate chiar mai multe abdicări de la litera legii (n.r : propunerea ca actul normativ să nu se aplice operatorilor de comunicaţii electronice private şi nici furnizorilor de servicii ale societăţii informaţionale), ba chiar şi o umbră de discriminare (n.r : excluderea operatorilor de comunicaţii electronice care au sub 100.000 de abonaţi de la implementarea acestei legi).

Proiectul actual – net superior celui propus în 2008

Proiectul de lege al MCSI face ceea ce majoritatea contestatarilor săi au invocat ca neajuns: limitează posibilitatea comiterii de abuzuri în sfera drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, specificând în mod clar faptul că nu se referă la conţinutul comunicărilor, ci doar la datele tehnice ale acesteia. În fond, şi Codul de procedură penală este mult mai generos din punctul de vedere al modalităţii obţinerii de probe necesare soluţionarea cazurilor penale şi, mai mult, orice cetăţean, în baza unei simple cereri, poate obţine listingul telefonic. Trebuie spun că astfel de demersuri sunt necesare, în democraţie, ca un element suplimentar de siguranţă că un act normativ se menţine cel puţin în limitele bunului simţ, şi este obligaţia organizaţiilor ce activează în sfera societăţii civile de a determina autorităţile să îşi îndeplinească strict mandatul pentru care au fost alese sau numite. În plus, orice lege este perfectibilă, iar proiectul actual propus de MCSI este, în mod cert, superior celui propus în 2008. Nimeni nu poate garanta 100% că nu se vor comite abuzuri. Acestea se comit şi în state mult mai avansate sau domenii mult mai bine reglementate legal.

***

Comisia Europeană a simţit nevoia unei revizuiri a directivei în cauză, menţinându-şi totuşi motivaţia iniţială – aceea că păstrarea acestui tip de date, pentru o perioadă limitată, joacă un rol important în protejarea populaţiei împotriva pericolelor generate de infracţiunile grave şi oferă probe esenţiale pentru soluţionarea cazurilor de infracţiuni şi pentru asigurarea dreptăţii.