Universitatea Craiova are nevoie de o certitudine pe banca tehnică

0
432

Universitatea Craiova şi-a demis antrenorul principal după prima etapă de campionat şi între meciurile din Conference League. Nu decizia este nefirească, ci momentul ales. Era cazul ca strategii clubului să se fi lămurit în privinţa antrenorului mai devreme şi să fi acţionat la începutul pregătirii, iar noul tehnician să aibă la dispoziţie stagiul de vară. Ţinând cont de ruşinea (şi va rămâne ruşinos acest rezultat, chiar dacă ar fi remontat în retur, eliminarea fiind un dezastru), poate fi totuşi aşa-zisul “şoc la echipă” înlocuirea antrenorului. Momentul nu este nici pe departe unul ideal, dar nici viceversa nu este valabilă, cu păstrarea la infinit a antrenorilor, fiindcă, vezi Doamne, modificările dese nu oferă impresia de seriozitate sau de consecvenţă. Până la urmă, peste tot în lume, inclusiv la marile cluburi, se tot schimbă antrenori, dacă nu există rezultate. Şi, în pofida celor două trofee cucerite, grecul nu a avut rezultate, nu a câştigat nici măcar jumătate din meciurile oficiale. Dar dezamăgirea ce mare este legată de exprimarea echipei, inclusiv în amicale, unde nu există presiunea rezultatului. Şi asta nu pentru că am fi ahtiaţi după spectacol, ci în perspectivă, fiindcă jocul echipei nu-ţi conferea nicio speranţă. Interimarul este Dragoş Bon, cum era firesc. OK, se scrie Dragoş Bon, dar se citeşte Mihai Rotaru, în rubrica antrenorului principal. Finanţatorul se poate juca de-a Gigi Becali cel puţin o partidă, după ce le-a câştigat pe cele de anul trecut la Iaşi şi cu Dinamo.

E timpul însă ca Mihai Rotaru să instaleze un principal care să fi confirmat. În primul rând, e aproape imposibil să aduci un străin, ţinând cont de moment. Iar românii care au performat şi încă tânjesc după trofee şi provocări sunt foarte puţini, îi numeri pe degetele unei mâini. Aşadar, se cunosc numele care ar însemna certitudini, nu experimente pe banca tehnică. Antrenorii care au confirmat şi care ar însemna un atu pentru echipă şi un plus de imagine, deloc neglijabil. Unica “lovitură de imagine” reuşită de Rotaru a fost instalarea lui Piţurcă, dar ne-am lămurit că numai asta avea să fie: o lovitură de imagine. În primul rând, jocul şi rezultatele Ştiinţei cu Piţi ne-au clarificat asupra competenţei acestuia, dar am putut vedea recent cum Piţi gândeşte şi analizează fotbalul, când a fost analistul ProTv la Euro 2020. Ne-am cam îngrozit de ce a debitat veteranul tehnician, şi fără a ne referi neapărat la pronuţia numelor jucătorilor, ci la consideraţiile tehnico-tactice, fiind greu de explicat cum Piţurcă a ajuns să antreneze atâţia ani şi de atâtea ori naţionala.

Dintre ceilalţi antrenori aduşi de Mihai Rotaru, numai Sorin Cârţu a câştigat ceva, dar sunt deja trei decenii de la eventul reuşit de actualul preşedinte cu Universitatea Craiova, între timp “Sorinaccio” încheindu-şi cariera de antrenor fără vreun alt trofeu în palmares. Aşadar, dacă ne trezim cu nume precum Edi Iordănescu, Neagoe sau Contra,  e clar că nu se continuă lucrul “la ciupeală”. Vom mai “ciupi” câte o Cupă o dată la câţiva ani, Mihai Rotaru va mai “ciupi” câte un transfer, dar baza va rămâne mereu goală, ne vom aştepta oricând la momente gen Tbilisi sau Laci, vom avea mereu dezamăgiri în momentele importante. Oricum, Rednic şi Săndoi sunt excluşi de pe listă, mai mult ca sigur, sunt numai nume promovate cu interes, de presa “ataşată” celor doi. De altfel, Rednic este “abonat” la presa centrală, numele lui apare pe lista oricărui club care demite antrenorul, deşi a îngroşat în ultimii ani numai lista echipelor pe care le-a distrus ori le-a retrogradat.

Cuvântul Libertăţii a analizat permanent “prestaţia” lui Ouzounidis, în funcţie de exprimarea echipei. Nu ne limităm numai la a consemna, la informa sau a descrie, ci şi  analizăm, explicăm, tragem concluzii, după pricepere şi informaţii. Aşa că nu ne-am lăsat ghidaţi numai de cele două trofee obţinute. În aproape jumătate de an, nu prea am găsit părţi pozitive. Sigur, au fost două trofee cucerite, iar trofeul este trofeu, nu este atât de important modul cum este adjudecat. Totuşi, în Cupa României a fost un parcurs chinuit, deşi adversarii au fost echipe de pluton sau de liga a doua, iar Supercupa a însemnat un singur meci, în care Ştiinţa nu a şutat pe poarta adversă, timp de 90 de minute, având un salvator în Pigliacelli. Din start trebuie spus că jocul nu a funcţionat aproape deloc. Au fost numai bucăţi de meciuri satisfăcătoare, precum acel 0-0 la FCSB, când echipa a jucat totuşi pe contraatac, nu a avut iniţiativa, şi o primă repriză cu Botoşaniul, acasă, tot în sezoul regular. În ciuda victoriilor cu FCSB şi CFR, play-off-ul a fost o dezamăgire, cu numai 3 puncte din 18 câştigate în meciurile cu Sepsi, Botoşani şi Clinceni. Dacă fanii pot fi dezamăgiţi de joc, probabil că Rotaru a fost dezamăgit de aportul lui Ouzounidis la buget. Valoarea jucătorilor importanţi era în scădere, iar ratarea grupelor Conference League, cum se prefigurează, e o altă şansă ratată de completare a bugetului clubului. Probabil că atunci când a văzut că nu prea sunt şanse să se lipească la milioanele din cupele europene, atât din pricina valorii echipei, cât şi a tragerii la sorţi, în turul următor Anderlecht fiind o echipă net superioară, Rotaru a apelat rapid la varianta vânzării lui Cicâldău. Pe modelul “Ce-i în mână nu-i minciună”. Cei care se bucură că din vânzarea lui Cicâldău se vor face achiziţii importante, sunt naivi. Am văzut că din banii pe Mihăilă au fost aduse “specimene” precum Căpăţână, Câmpanu, Mamut sau Ofosu, aşa că speranţele sunt cam deşarte. Importantă este numirea antrenorului, fiindcă aceasta poate însemna şi completarea lotului cu jucătorii de care ar fi nevoie pentru performanţă. Dacă se doreşte performanţă, şi nu numai “ciupeli”. Cu compromisuri, vom ajunge în cele din urmă tot la Laci, Tbilisi, etc.